Art. 23. - Art. 23: Reglementarea cadrului de realizare a asistenţei medicale - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 23: Reglementarea cadrului de realizare a asistenţei medicale
(1)Activitatea de acordare a asistenţei medicale persoanelor private de libertate se desfăşoară cu respectarea reglementărilor Ministerului Sănătăţii Publice şi este stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii publice.
(2)Persoanele private de libertate sunt asigurate cu plata contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat prin sume cu destinaţie specială, prin bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3)Persoanele private de libertate beneficiază în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală şi de medicamente asigurate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul locului de deţinere şi din alte surse, potrivit legii.