Art. 209. - Art. 209: Motive de transfer - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 209: Motive de transfer
Transferarea persoanelor private de libertate în condiţiile prevăzute la art. 31 din Lege, într-un alt loc de deţinere, se realizează în următoarele cazuri:
a)când persoana privată de libertate este chemată de către un organ judiciar din altă localitate. Dacă în localitate nu există loc de deţinere, transferarea se face la locul de deţinere care deserveşte organul judiciar respectiv;
b)când persoana privată de libertate este trimisă pentru executarea pedepsei într-un anumit regim sau ca urmare a schimbării regimului de executare a pedepsei, la propunerea comisiei prevăzute la art. 14 din Lege;
c)când persoana privată de libertate este bolnavă şi este trimisă în vederea unui consult, tratament, unei internări sau expertize medicale;
d)la solicitarea persoanei private de libertate sau din alte motive întemeiate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 14 din Lege.