Art. 179. - Art. 179: Accesul la învăţământul preuniversitar şi universitar - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 179: Accesul la învăţământul preuniversitar şi universitar
(1)Persoanele condamnate pot urma, cu aprobarea directorului locului de deţinere, cursuri preuniversitare la nivel liceal, cursuri universitare la forma de învăţământ la distanţă sau în forma frecvenţei reduse, suportând toate cheltuielile, inclusiv cele de deplasare. La cursurile cu frecvenţă redusă care presupun deplasări au prioritate persoanele clasificate în regim deschis şi semideschis. Pentru înscrierea la cursuri la forma de învăţământ la distanţă au şanse egale toate persoanele condamnate, indiferent de regimul în care îşi execută pedeapsa.
(2)În cazul în care persoana condamnată urmează studii universitare în momentul intrării în penitenciar, aceasta îşi poate continua studiile numai în forma cursurilor de învăţământ universitar la distanţă sau în forma frecvenţei reduse, conform dispoziţiilor alin. (1).
(3)Metodologia şi normele referitoare la înscrierea şi participarea la cursuri şi examene sunt stabilite prin ordinul prevăzut la art. 64 alin. (11) din Lege.
(4)În vederea obţinerii aprobării, persoana condamnată face dovada scrisă a faptului că este acceptată să urmeze cursurile unei facultăţi, precum şi a garanţiei susţinerii financiare necesare continuării studiilor.