Art. 139. - Art. 139: Măsuri de siguranţă în cazul persoanelor private de libertate cu tulburări psihice grave - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 139: Măsuri de siguranţă în cazul persoanelor private de libertate cu tulburări psihice grave
(1)Persoanele private de libertate cu tulburări psihice grave, de natură a pune în pericol siguranţa proprie sau a altor persoane private de libertate, sunt internate în secţiile de profil din unităţile spitaliceşti, pentru tratament medical şi asistenţă psihosocială specifice.
(2)În momentele de criză pot fi utilizate, în condiţiile prevăzute la art. 37 din Lege, cu acordul medicului, mijloacele de imobilizare, pentru a evita autorănirea, rănirea altor persoane sau distrugerea de bunuri. Persoana privată de libertate care face obiectul imobilizării este pusă sub observaţie continuă. Mijloacele de imobilizare sunt îndepărtate la încetarea stării care a impus această măsură.
(3)Riscul de suicid al persoanelor private de libertate cu afecţiuni psihice se evaluează în mod constant de personalul medical şi de psiholog.
(4)Punerea în libertate a persoanelor private de libertate cu afecţiuni psihice se comunică serviciului de sănătate din localitatea în raza căreia se stabilesc aceste persoane, în vederea continuării tratamentului medical.