Art. 10. - Art. 10: Organizarea locurilor de deţinere - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 10: Organizarea locurilor de deţinere
(1)Penitenciarele se organizează şi se amenajează astfel încât să asigure condiţii necesare aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de educaţie şi reintegrare socială, muncă sau alte activităţi lucrative, de cazare, hrănire, echipare, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor măsurilor de siguranţă în raport cu prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de persoane private de libertate.
(11)Activităţile de educaţie şi reintegrare socială, munca sau alte activităţi lucrative, hrănirea, echiparea, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi activitatea de transport al persoanelor private de libertate de la un loc de deţinere la altul sau în alte scopuri stabilite de Lege se pot externaliza de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform prevederilor legale.

(2)În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, sectorul administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare.