Partea vii - DISPOZIŢII TRANZITORII Şl FINALE - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
PARTEA VII:DISPOZIŢII TRANZITORII Şl FINALE
Art. 658
(1)Deciziile privind notele explicative, avizele de clasificare şi alte avize referitoare la interpretarea Sistemului armonizat, precum şi recomandările emise de Comitetul Sistemului armonizat şi aprobate de Consiliul de Cooperare Vamală, conform Convenţiei internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 27 septembrie 1996, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)[textul din Art. 658, alin. (2) din partea VII a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 659
Autoritatea vamală stabileşte norme privind funcţionarea laboratoarelor vamale, metodologia de efectuare a analizelor în cadrul acestora, inclusiv a mărfurilor susceptibile a fi droguri, precum şi modul în care persoanele interesate pot solicita repetarea analizelor.

Art. 6591
Informaţiile prevăzute la art. 228 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, precum şi cele privind cântăritorii autorizaţi prevăzute la art. 290d din acelaşi regulament se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

Art. 660
(1)Operaţiunile pentru care s-au depus declaraţii vamale sub regimul prevăzut în reglementările vamale anterioare prezentului regulament se derulează şi se încheie în conformitate cu acele reglementări.
(2)Autorizaţiile emise în temeiul reglementărilor vamale anterioare prezentului regulament îşi păstrează valabilitatea.
(3)Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană operaţiunile prevăzute la alin. (1) se încheie potrivit prevederilor cuprinse în Tratatul de aderare aprobat prin Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005.
Art. 661
(1)În situaţia în care titularii operaţiunilor vamale, transportatorii sau comisionarii în vamă, solicită efectuarea operaţiunilor de vămuire în afara birourilor vamale, aceştia au obligaţia de a asigura autorităţii vamale, fără plată, spaţii de lucru, magazii pentru depozitarea mărfurilor şi instalaţii pentru cântărirea acestora.
(2)În situaţia în care persoanele interesate prevăzute la alin. (1) solicită efectuarea operaţiunilor de vămuire în afara incintelor birourilor şi punctelor vamale aceştia suportă cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, cele de cazare şi de diurnă, potrivit normelor legale.
Art. 662
(1)Autoritatea vamală poate să închirieze în condiţiile legii, imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea şi în proprietatea sa, precum şi în proprietatea publică a statului, prin licitaţie publică, potrivit legii.
(2)Sumele încasate din închiriere se varsă integral la bugetul de stat.
Art. 663
Pentru alte formulare decât cele prevăzute în anexele la prezentul regulament, precum şi pentru registrele, sigiliile şi ştampilele utilizate de autoritatea vamală, modelul şi modul de utilizare al acesteia se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor.
Art. 664
Autoritatea Naţională a Vămilor poate emite norme tehnice de aplicare a reglementărilor vamale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 665
Anexele nr. 1-44 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Prezentul Regulament asigură aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 2454/1993 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. L 253/11.10.1993.