Titlul ii - TRANZITUL VAMAL - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
TITLUL II:TRANZITUL VAMAL
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 262
(1)Prevederile acestui capitol se aplică operaţiunilor de tranzit, cu excepţia cazurilor când se prevede altfel.
(2)În situaţia în care se exportă mărfuri, acestea se plasează sub regimul de tranzit în unul din următoarele cazuri:
a)dacă au făcut obiectul formalităţilor vamale de export în vederea acordării de restituiri în cadrul politicii agricole;
b)dacă sunt supuse măsurilor de control în ceea ce priveşte destinaţia şi au făcut obiectul formalităţilor vamale la export în cadrul politicii agricole;
c)dacă beneficiază de rambursarea sau remiterea drepturilor la import, cu condiţia ca să fie exportate în afara teritoriul vamal al României;
d)dacă, sub forma produselor compensatoare sau a mărfurilor în aceeaşi stare au făcut obiectul formalităţilor la export ca încheiere a regimului de perfecţionare activă - sistemul cu restituire, în vederea rambursării sau remiterii drepturilor.
(3)Lista mărfurilor cu risc ridicat de fraudă este cea stabilită conform Convenţiei privind regimul de tranzit comun, încheiată la Interlaken la 20 mai 1987 la care România a aderat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 noiembrie 2005. Când o prevedere din prezentul regulament se referă la aceste mărfuri, măsura referitoare la mărfurile cu risc ridicat de fraudă se aplică numai atunci când cantitatea de mărfuri depăşeşte minimul înscris în listă.
Art. 263
În sensul prezentului titlu prin termenii de mai jos se înţelege:
a)birou de plecare - biroul vamal unde se acceptă declaraţia vamală pentru plasarea mărfurilor în regim de tranzit;
b)birou de destinaţie - biroul vamal unde mărfurile plasate sub regimul de tranzit trebuie să fie prezentate pentru a încheia regimul;
c)birou de garanţie - biroul, determinat de autoritatea vamală, unde este constituită o garanţie prin garant.
Art. 264
(1)Garanţia furnizată de principalul obligat va fi valabilă pe tot teritoriul vamal al României.
(2)Pentru operaţiunile de tranzit pe care companiile de cale ferată nu le efectuează în procedură simplificată, conform prevederilor art. 292, trebuie furnizată o garanţie.
Art. 265
Informaţiile prevăzute la art. 343 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

Art. 266
(1)În cadrul regimului de tranzit vamal, biroul vamal de frontieră efectuează controlul vamal exterior al mijloacelor de transport şi verifică concordanţa documentelor de tranzit vamal cu documentele de transport însoţitoare.
(2)În caz de indicii temeinice de fraudă biroul vamal procedează la controlul vamal al mărfurilor în tranzit.
Art. 267
Declaraţia vamală de tranzit vamal constituie titlu de creanţă pentru plata datoriei vamale, în cazul în care transportatorul nu prezintă mărfurile la biroul vamal de destinaţie în termenul stabilit sau le prezintă cu lipsuri ori substituiri.
Art. 268
Mărfurile necomunitare aflate în regim de tranzit vamal, care se valorifică din cauze fortuite, sunt supuse plăţii datoriei vamale.

CAPITOLUL II:Funcţionarea regimului
SECŢIUNEA 1:Garanţia izolată
Art. 269
[textul din Art. 269 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 270
[textul din Art. 270 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 271
[textul din Art. 271 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 272
Informaţiile privind revocarea sau rezilierea titlurilor de garanţie izolată prevăzute la art. 348 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 4 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
SECŢIUNEA 5:Formalităţi la biroul de destinaţie
Art. 283
[textul din Art. 283 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 284
[textul din Art. 284 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 285
Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia pentru simplificările prevăzute la art. 372 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 6 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 7 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
CAPITOLUL III:Simplificări
SECŢIUNEA 1:Prevederi generale privind simplificările
Art. 292
La cererea principalului obligat sau, după caz, a destinatarului autoritatea vamală poate autoriza următoarele simplificări:
a)utilizarea unei garanţii globale sau a unei dispense de garanţie;
b)utilizarea listelor de încărcătură speciale;
c)utilizarea sigiliilor cu model special;
d)statutul de expeditor agreat;
e)statutul de destinatar agreat;
f)aplicarea procedurilor simplificate specifice mărfurilor transportate pe cale ferată sau în containere mari, pe cale aeriană, navală sau prin conducte;
g)aplicarea altor proceduri simplificate, emise de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme metodologice publicate în Monitorul Oficial al României.
Art. 293
[textul din Art. 293 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 294
[textul din Art. 294 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 295
[textul din Art. 295 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 296
[textul din Art. 296 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 297
[textul din Art. 297 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 298
[textul din Art. 298 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
SECŢIUNEA 2:Garanţia globală şi dispensa de garanţie.
Art. 299
[textul din Art. 299 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 300
[textul din Art. 300 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 301
[textul din Art. 301 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 302
[textul din Art. 302 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 303
[textul din Art. 303 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 304
Informaţiile privind elementele de identificare a certificatelor în curs de valabilitate care nu au fost restituite şi a celor care au fost declarate furate, pierdute sau falsificate, prevăzute la art. 384 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.

[textul din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 46 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 6 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 7 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
[textul din partea II, titlul II, capitolul IV a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
CAPITOLUL V:Particularităţi în tranzitul sub regimul TIR şi sub regimul ATA
Art. 354
Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia ca destinatar agreat prevăzută la art. 454a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 355
(1)Autoritatea Naţională a Vămilor înfiinţează biroul centralizator destinat să asigure coordonarea acţiunilor referitoare la infracţiuni sau nereguli legate de carnetele ATA şi transmite Comisiei Europene informaţiile privind denumirea şi adresa acestui birou, potrivit prevederilor art. 458 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.
(2)Deciziile prevăzute la art. 457a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se comunică celorlalte state membre şi Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.

Art. 356
[textul din Art. 356 din partea II, titlul II, capitolul V a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 357
[textul din Art. 357 din partea II, titlul II, capitolul V a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]