Art. 98. - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
Art. 98
(1)Vagoanele cu sigilii lipsă sau violate, precum şi vagoanele care nu pot fi sigilate se supun şi controlului vamal în interior, verificându-se şi mărfurile conţinute în acestea. Organele căilor ferate încheie un act constatator al controlului, care se semnează şi de autoritatea vamală. Aceeaşi procedură se aplică şi sacilor poştali şi coletelor.
(2)Dacă sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere, se verifică existenţa actelor prin care se atestă aplicarea noilor sigilii. În lipsa unor asemenea acte autoritatea vamală menţionează aceasta situaţie pe actul de transmitere a garniturii de tren şi efectuează controlul interior al mijlocului de transport şi al mărfurilor. Rezultatul acestui control se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform procedurii prevăzute la alin. (1). Fac excepţie de la aceasta regulă vagoanele care nu pot fi sigilate, precum şi vagoanele descoperite.
(3)Actele constatatoare şi procese le-verbale prevăzute în prezentul articol se încheie potrivit reglementărilor feroviare internaţionale.