Art. 600. - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României
M.Of. 520
În vigoare Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
Art. 600
În exercitarea atribuţiilor de control vamal, autoritatea vamală abilitată are dreptul de a realiza următoarele activităţi pe întregul teritoriu naţional:
a)efectuarea de investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate încălcări ale reglementărilor vamale;
b)verificarea de registre, evidenţe financiar-contabile, orice înscrisuri, inclusiv cele pe suport informatic care au legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul vamal al României;
c)prelevarea de probe din mărfurile supuse controlului vamal pentru a fi analizate în laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării şi expertizării acestora;
d)când consideră că prin încălcarea reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală competente.