Capitolul iv - Alte dispoziţii - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
CAPITOLUL IV:Alte dispoziţii
Art. 478
Operaţiunile de export temporar se încheie prin:
a)reimportul mărfurilor trimise temporar sau prin exportul definitiv al acestora;
b)emiterea unui proces-verbal de control de către biroul vamal care are operaţiunea în evidenţă, când mărfurile nu se înapoiază din considerente economice, justificate prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere a titularului;

c)emiterea unui proces verbal de control de către biroul vamal care are operaţiunea în evidenţă când nu se respectă termenul stabilit. În acest caz, biroul vamal sesizează şi organele fiscale.
Art. 479
(1)Exportul temporar este supus şi prevederilor legale privind existenţa prealabilă a unei autorizaţii sau a unei licenţe.
(2)Operaţiunile de export temporar se pot încheia pentru toate mărfurile care fac obiectul operaţiunii sau pentru o parte din acestea.
(3)Titularii operaţiunilor sunt obligaţi să ţină evidenţa exporturilor temporare până la încheierea totală a acestora.
(4)La încheierea totală sau parţială a exporturilor temporare titularul operaţiunii este obligat să prezinte la biroul vamal declaraţia vamală cu care s-a efectuat exportul temporar, împreună cu documentele necesare identificării mărfurilor.
(5)În cazul în care exportul temporar se încheie prin alt birou vamal, acesta este obligat să transmită o copie certificată de pe declaraţia vamală de încheiere, biroului vamal prin care operaţiunea a fost iniţial efectuată, în termen de 15 zile.
(6)Mărfurile comunitare, precum şi cele necomunitare puse în liberă circulaţie pot fi exportate temporar, în situaţia în care urmează a fi reintroduse pe teritoriul vamal al României, fără să fi suferit modificări, cu excepţia uzurii lor normale.