Secţiunea 1 - Declaraţia vamală verbală - Regulament din 2006 de aplicare a Codului vamal al României

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2023
SECŢIUNEA 1:Declaraţia vamală verbală
Art. 154
[textul din Art. 154 din partea I, titlul VII, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 155
[textul din Art. 155 din partea I, titlul VII, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 156
(1)Se depune declaraţie vamală scrisă, în toate cazurile, pentru următoarele mărfuri:
a)arme şi muniţii, materiale explozive, radioactive, nucleare, precum şi produse strategice prevăzute în legi speciale;
b)droguri sau substanţe psihotrope şi precursorii acestora, materiale biologice cu potenţial de contaminare în masă, medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, substanţe chimice esenţiale, precum şi produse şi substanţe toxice;
c)obiecte din metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase, care depăşesc uzul personal stabilit prin reglementările legale;
d)mărfuri cu caracter cultural, istoric sau artistic, numai la ieşirea din ţară. Aceste mărfuri pot fi declarate în scris şi la intrarea în ţară în vederea scoaterii lor fără altă aprobare. În cazul în care persoanele fizice trec frontiera de stat a României prin puncte de trecere în care nu sunt organizate birouri vamale, aceste mărfuri trebuie declarate în scris la un birou vamal situat în apropierea punctului de trecere a frontierei, înainte de ieşirea din ţară sau, în cazul declarării lor la intrarea în ţară în vederea scoaterii lor fără altă aprobare, după intrarea în ţară.

(2)Pentru mărfurile la care se aplică prevederile alin. (1), călătorii fac declaraţia în scris pe formulare tipizate care se pun gratuit la dispoziţia călătorilor, la cerere, de birourile vamale.

(3)Numerarul însoţit sau neînsoţit, prevăzut la art. 3 şi, respectiv, art. 4 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din data de 12.11.2018, se declară autorităţii vamale, conform prevederilor acestui regulament şi actelor delegate şi de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană în condiţiile prevăzute de acesta.

(31)Instrucţiuni privind depunerea declaraţiilor prevăzute la alin. (3), modelul şi modul de emitere a deciziei autorităţii vamale prevăzute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(32)Schimbul de informaţii prevăzut la art. 10 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului se realizează de autoritatea vamală.

(4)Informaţiile prevăzute la art. 18 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului se transmit Comisiei Europene de Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 157
[textul din Art. 157 din partea I, titlul VII, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 158
[textul din Art. 158 din partea I, titlul VII, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]
Art. 159
[textul din Art. 159 din partea I, titlul VII, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 12-sep-2007 de Art. II, punctul 1. din Hotarirea 946/2007]