Secţiunea 7 - Petiţii - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare
M.Of. 1116
În vigoare Versiune de la: 4 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 7:Petiţii
Art. 188
(1)Oricine are dreptul de a se adresa cu petiţii Senatului. Petiţiile vor fi prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al unuia dintre petiţionari.
(2)Petiţiile se înscriu în registrul general al Senatului, în ordinea primirii, consemnându-se numărul de înregistrare, numele, prenumele, domiciliul petiţionarului şi obiectul cererii.
Art. 189
(1)Petiţiile înregistrate se repartizează, spre soluţionare, de către unul dintre vicepreşedinţii Senatului, desemnat de preşedinte, comisiei permanente competente, potrivit obiectului petiţiei ori senatorilor cărora le-au fost, personal, adresate.
(2)Orice membru al Senatului poate lua cunoştinţă de conţinutul unei petiţii, adresându-se, în acest scop, preşedintelui comisiei căreia i-a fost repartizată.
(3)Senatorul căruia îi sunt adresate petiţii le va transmite spre soluţionare autorităţilor publice competente.
Art. 190
(1)Comisia va decide care sunt petiţiile a căror rezolvare nu suferă amânare, sesizând, de îndată, autorităţile publice competente şi va informa, în toate cazurile, petentul, despre soluţia promovată. Pentru celelalte petiţii, comisia va decide, în cel mult 10 zile de la înregistrarea lor, dacă le va trimite unei autorităţi publice competente ori le va clasa. În cazuri deosebite, problema ce face obiectul petiţiei se prezintă Senatului.
(2)Petiţionarului i se aduce la cunoştinţă soluţia adoptată.
(3)Comisia pentru petiţii, cercetarea abuzurilor şi combaterea corupţiei va prezenta trimestrial Biroului permanent un raport asupra petiţiilor primite şi asupra modului de soluţionare a acestora; acelaşi raport va fi prezentat plenului Senatului, la începutul fiecărei sesiuni.
(4)În raport se vor face menţiuni cu privire la soluţiile date de autorităţile publice la petiţiile care le-au fost trimise spre soluţionare.