Art. 98. - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare

M.Of. 1116

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 98
(1)După examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport, care va cuprinde propuneri motivate cu privire la adoptarea sau, după caz, modificarea ori respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate.
(2)Raportul se transmite Biroului permanent, care dispune şi asigură, prin secretarul general al Senatului, difuzarea acestuia senatorilor, Guvernului şi iniţiatorului, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen.