Art. 67. - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare
M.Of. 1116
În vigoare Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 67
(1)Lucrările comisiei vor fi consemnate în procese-verbale, stenograme sau înregistrări audio-video.
(2)Lucrările comisiei, prin decizia acesteia, pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media acreditată la Senat.
(3)Actele şi documentele comisiei pot fi consultate de membrii acesteia, precum şi de alţi senatori. Alte persoane interesate le pot consulta cu aprobarea unui membru al biroului comisiei.
(4)Toate actele şi documentele emise de comisie se semnează de preşedintele de şedinţă şi de secretarul comisiei.
(5)Secretarul comisiei supraveghează personalul de specialitate al acesteia, însărcinat cu evidenţa şi păstrarea tuturor actelor şi documentelor comisiei.
(6)La sfârşitul fiecărei şedinţe se redactează sinteza lucrărilor care cuprinde ordinea de zi, problemele dezbătute, publicitatea şedinţei, numele şi prenumele invitaţilor, cvorumul de şedinţă, precum şi rezultatul votului asupra iniţiativelor legislative şi a altor probleme dezbătute. Formatul sintezei lucrărilor comisiei se stabileşte prin hotărârea Biroului permanent.
(7)Sintezele lucrărilor comisiei, aprobate şi semnate de preşedintele de şedinţă şi de secretarul comisiei, se publică pe pagina de internet a Senatului, în termen de cel mult 10 zile, cu excepţia celor privitoare la lucrările şedinţelor secrete, la cele referitoare la date cu caracter personal sau la cele care privesc alte situaţii cu regim special de protecţie prevăzut de lege.