Art. 215. - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare
M.Of. 1116
În vigoare Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 215
(1)Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 211 lit. f)-i) se constată de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui senator. Sesizarea se adresează preşedintelui Senatului în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei.
(2)Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări soluţionează sesizarea înaintată de preşedintele Senatului în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie. Soluţia comisiei se ia cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în şedinţă secretă.
(3)Raportul comisiei se înaintează de îndată, împreună cu dosarul cauzei, Biroului permanent al Senatului.
(4)Biroul permanent soluţionează cauza în termen de 7 zile de la data primirii raportului, împreună cu dosarul cauzei. Hotărârea Biroului permanent se prezintă în şedinţă publică a plenului Senatului.
(5)Împotriva hotărârii Biroului permanent al Senatului, petiţionarul sau senatorul sancţionat poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia.
(6)Contestaţia se soluţionează de către plenul Senatului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, în şedinţă secretă.
(7)Hotărârea plenului Senatului, dată asupra contestaţiei, este definitivă şi executorie şi se aduce la cunoştinţă publică în şedinţa de plen.