Art. 199. - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare

M.Of. 1116

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 199
(1)Senatorul care se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 197 sau în alte legi speciale va informa în scris, în termen de 15 zile, Biroul permanent despre această situaţie.
(2)În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), senatorul va opta între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale.
(3)După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă nu şi-a exprimat opţiunea, senatorul este considerat demisionat de drept. Situaţia se aduce la cunoştinţa plenului Senatului, care constată demisia de drept. Hotărârea de constatare a demisiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.