Art. 107. - Regulament din 2005 Regulamentul Senatului - Republicare
M.Of. 1116
În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 107
(1)La dezbaterile care au loc în condiţiile art. 106, senatorii pot lua cuvântul pentru a exprima punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte sau punctul lor de vedere.
(2)De asemenea, pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau iniţiatorul, precum şi reprezentanţii comisiei sesizate în fond.
(3)Preşedintele poate supune spre aprobare Senatului sistarea discuţiilor la textele aflate în dezbatere.