Art. 17. - Regulament din 2005 privind condiţiile de efectuare şi de plată a concediului de odihnă al personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

M.Of. 266

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2005
Art. 17
(1)Personalul prevăzut la art. 16 are dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii plătite pentru formare profesională, în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 567/2004.
(2)Durata acestor concedii se aprobă de conducerea instituţiei, în funcţie de durata cursurilor ori a specializărilor efectuate, fără a putea depăşi 10 zile lucrătoare.
(3)Conducerea instituţiei poate respinge solicitarea persoanei în cauză numai dacă absenţa acesteia ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.