Art. 22. - Regulament din 2005 privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii
M.Of. 823
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Septembrie 2005
Art. 22
(1)După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror.
(2)Disciplinele la care auditorii de justiţie sunt evaluaţi pe parcursul anului şi la care susţin examen de absolvire, precum şi modalităţile de examinare se stabilesc de Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii.
(3)Examenul va fi susţinut în faţa comisiei de examinare numite de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, formată din 3 persoane, dintre care un membru al personalului de instruire din cadrul acestuia şi 2 judecători sau, după caz, 2 procurori.
(4)Nota finală este media notelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de examinare.
(5)Rezultatele examenului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se publică pe pagina de Internet a acestuia.
(6)Rezultatele pot fi contestate în termen de 48 de ore de la afişare. Contestaţiile se soluţionează de comisiile de contestaţii, numite de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, formate din 3 membri, respectiv un reprezentant al personalului de instruire al acestuia şi 2 judecători sau, după caz, 2 procurori, alţii decât membrii comisiei de examinare.
(7)Pentru absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii, candidatul trebuie să obţină media generală de minimum 7 (şapte) şi cel puţin hota 5 (cinci) la fiecare dintre materiile de examen.
(8)Absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii li se eliberează un atestat, care certifică absolvirea institutului, promoţia şi media generală obţinută.