Art. 16. - Regulament din 2004 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate cu menţiunea ro-îngrăşământ, pentru utilizarea şi comercializarea în România

M.Of. 75

În vigoare
Versiune de la: 7 Septembrie 2010
Art. 16
(1)Cererile pentru autorizarea îngrăşămintelor noi din producţia internă sau din import, în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate pentru folosirea în România cu menţiunea ro-îngrăşământ, se depun de agenţii economici, persoane juridice, la Biroul unic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.
(2)Cererea pentru autorizarea îngrăşămintelor noi din producţia internă şi din import se întocmeşte în două exemplare conform modelului prezentat în anexa nr. 5.
(3)Cererea pentru autorizare este însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 6 atât în original, cât şi în copie.
(4)Cererea pentru autorizarea îngrăşămintelor noi din producţia internă şi din import, în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate pentru folosirea în România cu menţiunea ro-îngrăşământ, împreună cu documentele prevăzute la alin. (3) se transmit I.C.P.A. în termen de 5 zile de la primirea acestora.
(5)Secretariatul Comisiei va deschide un registru pentru înregistrarea cererilor privind autorizarea îngrăşămintelor şi va păstra copiile de pe documentele depuse.