Art. 16. - Art. 16: Decizii luate de către Consiliul Concurenţei în urma investigaţiei - Regulament din 2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale în cazul plângerilor

M.Of. 430

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Mai 2004
Art. 16: Decizii luate de către Consiliul Concurenţei în urma investigaţiei
(1)În conformitate cu prevederile art. 50 lit. a) din lege şi în baza atribuţiei prevăzute la art. 27 lit. b) din lege, după audierile dispuse şi, dacă este cazul, admise şi după examinarea observaţiilor părţilor asupra raportului de investigaţie, Consiliul Concurenţei poate decide:
a)să închidă investigaţia, întrucât aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei.
b)în cazul în care agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici se fac vinovate de încălcarea prevederilor art. 5 alin.(1) sau, după caz, ale art. 6 din lege, Consiliul Concurenţei va emite o decizie prin care va ordona încetarea practicilor anticoncurenţiale constatate, putând, totodată, prin această decizie să formuleze recomandări şi să impună părţilor implicate condiţii speciale şi alte obligaţii. Decizia va preciza termenul în care părţile sunt obligate să se conformeze hotărârii şi măsurilor dispuse.
(2)Contravenţiile reprezentând încălcarea prevederilor art. 5 alin.(1) din lege sau ale art. 6 din lege se sancţionează, conform art. 56 lit. a) din lege, cu amendă în sumă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de contravenient în anul financiar anterior sancţionării.
(3)Individualizarea sancţiunii se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei, în conformitate cu art. 57 din lege. Sancţiunile vor fi gradate pe tranşe prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei. Sancţiunea se aplică de către Plenul Consiliului Concurenţei, prin aceeaşi decizie prin care s-a constatat săvârşirea respectivei contravenţii.
(4)În cazul în care agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici implicate nu au adus la îndeplinire o decizie emisă conform alin.(1), în termenul indicat, aceştia pot fi obligaţi la plata unei amenzi cominatorii în sumă de până la 5% din cifra de afaceri medie zilnică realizată în anul financiar anterior sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere, prin decizie emisă de către o comisie din cadrul Consiliului Concurenţei.
(5)În baza deciziei Consiliului Concurenţei, conform art. 60 alin.(5) din lege, profiturile sau, după caz, veniturile realizate de către agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici ca urmare a încălcării prevederilor art. 5 alin.(1) sau ale art. 6 din lege vor fi confiscate şi vărsate la bugetul de stat.
(6)Conform art. 7 din lege, dacă, prin măsurile luate şi prin sancţiunile aplicate de către Consiliul Concurenţei unui agent economic abuzând de poziţia sa dominantă, nu se obţine restabilirea situaţiei şi prevenirea repetării abuzului, Consiliul Concurenţei, pentru motiv de afectare gravă a unui interes public major, poate cere Curţii de Apel Bucureşti să ordone măsurile adecvate pentru lichidarea poziţiei dominante pe piaţă a acestuia.