Capitolul iv - Funcţionarea Consiliului - Regulament din 2004 de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii

M.Of. 890

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Mai 2005
CAPITOLUL IV:Funcţionarea Consiliului
Art. 9
(1)În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Senatului privind validară magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului şi, respectiv, alegerea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului în şedinţa de constituire.
(2)Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează şedinţa de constituire. În această şedinţă sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului şi se stabilesc responsabilităţile membrilor acestuia, pe domenii de activitate.
Art. 10
(1)Consiliul funcţionează ca organ cu activitate permanentă.
(2)În perioada mandatului, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului nu exercită activitatea de judecător sau procuror.
(3)În cazul magistraţilor membri ai Consiliului, îndeplinirea obligaţiilor faţă de Consiliu are prioritate în raport de celelalte obligaţii profesionale. Colegiile de conducere ale instanţelor şi parchetelor vor lua măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestei dispoziţii.
Art. 11
Plenul şi secţiile Consiliului emit hotărâri, iar preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului emit decizii, potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare.
Art. 12
(1)Hotărârile Consiliului se iau în Plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.
(2)Lucrările Plenului Consiliului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului, cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României.
(3)Lucrările secţiilor Consiliului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestuia şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului, în lipsa acestora, membrii secţiei aleg un preşedinte de şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi.
(4)La lucrările secţiei pentru judecători participă şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi ministrul justiţiei.
(5)La lucrările secţiei pentru procurori participă şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi ministrul justiţiei.
(6)Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului.
(7)Hotărârile Plenului se iau cu votul majorităţii membrilor Consiliului, iar hotărârile secţiilor se iau cu votul majorităţii membrilor secţiilor.
(8)Magistratul care a prezidat lucrările secţiei semnează hotărârile şi celelalte acte emise de aceasta.
Art. 13
(1)Consiliul se întruneşte în Plen şi în secţii ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor Plenului ori, după caz, ai secţiilor.
(2)Ordinea de zi a lucrărilor Plenului şi ale secţiilor se aprobă de către acestea, la propunerea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui Consiliului.
(3)Ordinea de zi şi hotărârile Consiliului se publică în Buletinul Oficial al acestei instituţii sau pe pagina de Internet a Consiliului.
(4)Lucrările Plenului şi ale secţiilor Consiliului sunt, de regulă, publice. Membrii Plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice.
(5)Hotărârile Consiliului, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret.
(6)Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului la care participă.
(7)În situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(8)În termen de cel mult 10 zile, hotărârile adoptate în Plen sau în secţii vor fi redactate de către persoana însărcinată cu asigurarea lucrărilor de secretariat.
Art. 14
(1)Activitatea de secretariat a Consiliului este asigurată de Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Lucrările fiecărei şedinţe se înregistrează şi se consemnează într-un proces-verbal întocmit de o persoană din cadrul serviciului prevăzut la alin. (1), semnat de magistratul care a prezidat şedinţa.