Capitolul vi - Procedura de prelungire a licenţelor şi/sau a autorizaţiilor - Regulament din 2003 privind acordarea licenţelor şi a autorizaţiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală, condiţiile de suspendare, de retragere sau de modificare a acestora
M.Of. 119 bis
În vigoare Versiune de la: 19 Noiembrie 2004
CAPITOLUL VI:Procedura de prelungire a licenţelor şi/sau a autorizaţiilor
Art. 52
La expirarea termenului de valabilitate a licenţei şi/sau a autorizaţiei, aceasta se poate prelungi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, dar nu mai mare decât perioada pentru care a fost acordată licenţa şi/sau autorizaţia iniţială. După prelungire, operatorul poate solicita o nouă licenţiere şi/sau autorizare.
Art. 53
Cererea de prelungire a licenţei şi/sau a autorizaţiei, întocmită conform anexelor nr. 1-7, respectiv pentru fiecare domeniu reglementat, se depune prin registratura ANRSC.
Art. 54
Dosarul de solicitare a prelungirii valabilităţii licenţei şi/sau a autorizaţiei trebuie să conţină:
(1)cerere de solicitare a prelungirii valabilităţii licenţei şi/sau a autorizaţiei, însoţită de documentele justificative depuse la licenţierea şi/sau autorizarea iniţială, conform dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 sau art. 23 şi art. 24 sau de cele prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul depunerii cererii de prelungire;
(2)memoriu de activitate al operatorului licenţiat şi/sau autorizat şi de justificare a cererii de solicitare a prelungirii valabilităţii licenţei şi/sau a autorizaţiei;
(3)copie de pe licenţa şi/sau autorizaţia deţinută anterior;
(4)copie de pe autorizaţia de mediu;
(5)copie de pe autorizaţia sanitară de funcţionare;
(6)copie de pe autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii;
(7)eventuale modificări referitoare la obiectul de activitate al operatorului;
(8)referinţe de la autorităţile administraţiei publice locale din aria în care operatorul prestează servicii publice de gospodărie comunală;
(9)memoriu privind respectarea principiilor de accesibilitate egală la serviciul public al utilizatorilor şi continuitate din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
(10)memoriu privind modul de formare şi de stabilire a tarifelor pentru serviciile publice, pentru promovarea eficienţei economice şi protejarea intereselor utilizatorilor.
Art. 55
Prelungirea valabilităţii licenţei şi/sau a autorizaţiei se aprobă de Comisia de licenţiere, respectiv de comisia de autorizare, pe baza propunerii secretariatului tehnic, care verifică dosarul de solicitare a prelungirii valabilităţii licenţei şi/sau a autorizaţiei.