Art. 18. - Art. 18: Amplasarea faţă de drumuri publice - Regulament din 1996 GENERAL DE URBANISM - Republicare

M.Of. 856

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2014
Art. 18: Amplasarea faţă de drumuri publice
(1)În zona drumului public se pot autoriza, cu avizul conform al organelor de specialitate ale administraţiei publice:
a)construcţii şi instalaţii aferente drumurilor publice, de deservire, de întreţinere şi de exploatare;
b)parcaje, garaje şi staţii de alimentare cu carburanţi şi resurse de energie (inclusiv funcţiunile lor complementare: magazine, restaurante etc.);
c)conducte de alimentare cu apă şi de canalizare, sisteme de transport gaze, ţiţei sau alte produse petroliere, reţele termice, electrice, de telecomunicaţii şi infrastructuri ori alte instalaţii sau construcţii de acest gen.
(2)În sensul prezentului regulament, prin zona drumului public se înţelege ampriza, fâşiile de siguranţă şi fâşiile de protecţie.
(21)În scopul asigurării calităţii spaţiului public, a protecţiei mediului şi siguranţei şi sănătăţii locuitorilor, precum şi pentru creşterea gradului de securitate a reţelelor edilitare, în zona drumurilor publice situate în intravilanul localităţilor, lucrările de construcţii pentru realizarea/extinderea reţelelor edilitare prevăzute la alin. (1) lit. c), inclusiv pentru traversarea de către acestea a drumurilor publice, se execută în varianta de amplasare subterană, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice în vigoare.

(22)Prin excepţie de la prevederile alin. (21), cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor tehnice specifice în vigoare, reţelele de comunicaţii electronice şi infrastructura asociată acestora pot fi amplasate şi în varianta supraterană, în intravilanul şi extravilanul comunelor, satelor şi localităţilor aparţinătoare oraşelor şi municipiilor.

(3)Autorizarea executării construcţiilor cu funcţiuni de locuire este permisă, cu respectarea zonelor de protecţie a drumurilor delimitate conform legii.
(4)În sensul prezentului regulament, prin funcţiuni de locuire se înţelege: locuinţe, case de vacanţă şi alte construcţii cu caracter turistic, spaţii de cazare permanentă sau temporară pentru nevoi sociale, industriale sau de apărare, cum ar fi: cămine pentru bătrâni, cămine de nefamilişti, sanatorii, cămine pentru organizarea de şantier, cămine de garnizoană.