Secţiunea 3 - 3. Interpelări - Regulament din 1994 al Camerei Deputaţilor - REPUBLICARE*)
M.Of. 1181
În vigoare Versiune de la: 26 Martie 2025
SECŢIUNEA 3:3. Interpelări
Art. 206
(1)Interpelările se fac în scris, arătându-se obiectul acestora, fără nicio dezvoltare. Interpelările formulate de deputaţi sunt depuse la secretarul desemnat al Camerei Deputaţilor de către grupul parlamentar din care fac parte aceştia, precum şi de către deputaţii neafiliaţi.
(2)Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate acorda un singur termen de 15 zile.
Art. 207
(1)Interpelările se înscriu, în ordinea prezentării, într-un registru special şi se afişează la sediul Camerei Deputaţilor.
(2)Dezvoltarea interpelărilor are loc în şedinţa din ziua de luni, alternativ cu şedinţele consacrate întrebărilor. În ziua de luni, consacrată răspunsurilor la interpelări, dezvoltarea acestora se face, de regulă, între orele 18.00-20.00. Durata dezvoltării interpelării nu poate depăşi 3 minute.
(3)În şedinţa consacrată răspunsurilor, autorul interpelării dispune de un minut pentru a reaminti tema. Ministrul vizat trebuie să răspundă în cel mult 3 minute, după care autorul mai are la dispoziţie un minut pentru a cere lămuriri suplimentare, iar ministrul are la dispoziţie un minut pentru răspuns.
(4)În şedinţa consacrată dezbaterii interpelărilor un grup parlamentar nu poate prezenta mai mult de o interpelare. În cazul în care timpul consacrat interpelărilor permite, un grup parlamentar poate dezvolta şi o a doua interpelare.
Art. 208
(1)Miniştrii interpelaţi sau secretarii de stat desemnaţi de aceştia au obligaţia să participe la şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări.
(2)Dacă un ministru nu răspunde în termenele prevăzute la 3 interpelări, acestea vor fi înaintate prim-ministrului care va trebui să răspundă la respectivele interpelări în următoarea şedinţă consacrată orei prim-ministrului.
Art. 209
Camera Deputaţilor poate adopta o moţiune simplă prin care să îşi exprime poziţia cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării.