Art. 93. - Regulament din 1993 Regulamentul Senatului - Republicare

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2004
Art. 93
(1)Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative fiecare grup parlamentar poate să îşi desemneze un singur reprezentant.
(2)În cazuri justificate, la cererea oricărui senator, Senatul poate aproba, cu votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi, să li se dea cuvântul la dezbaterile generale şi altor senatori din cadrul aceloraşi grupuri parlamentare.
(3)Preşedintele Senatului dă cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare şi apoi celorlalţi senatori, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. Preşedintele poate propune Senatului limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, şi aceasta se hotărăşte de plen, conform alin. (2).