Art. 136. - Regulament din 1993 Regulamentul Senatului - Republicare

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2004
Art. 136
(1)În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, Senatul reexaminează prevederile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Senatul dezbate, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, obiecţia de neconstituţionalitate şi hotărăşte asupra acesteia.
(2)Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări va cuprinde propuneri pentru punerea de acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. Raportul comisiei se dezbate conform prevederilor art. 97-101. Cu aprobarea Senatului, în urma dezbaterii raportului, în cuprinsul legii se operează şi corelările tehnico-legislative necesare.
(3)În cazul unei obiecţii de neconstituţionalitate asupra tratatelor sau altor acorduri internaţionale, invocate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţie, procedura parlamentară se suspendă şi se reia după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
(4)În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţie, Senatul nu poate ratifica tratatul sau acordul internaţional declarat ca fiind neconstituţional.
(5)În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(6)Reexaminarea textelor declarate neconstituţionale se face întâi de prima Cameră sesizată.