Art. 18. - Regulament din 1991 privind organizarea si functionarea Garzii financiare

M.Of. 139

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Iulie 1991
Art. 18
In conformitate cu prevederile Art. 17 din Legea nr. 30/1991, personalul Garzii financiare este in drept :
a)sa efectueze controale in localurile si dependintele in care se produc, se depoziteaza, se comercializeaza bunuri sau se desfasoara activitati care fac obiectul impozitarii ;
b)sa verifice existenta si autenticitatea documentelor justificative pe timpul transportului, precum si in locurile de desfasurare a unor activitati de productie, prestari servicii, acte si fapte de comert, cind exista indicii de sustragere de la indeplinirea obligatiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege ;
c)sa verifice registrele si orice alte documente din care rezulta indeplinirea obligatiilor fiscale ;
d)sa efectueze, in conditiile si potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala, perchezitii in localuri publice sau particulare - case, curti, dependinte si gradini -, daca exista indicii ca in aceste locuri sint ascunse marfuri sau instalatii cu care se fabrica produse fara indeplinirea obligatiilor fiscale sau daca se comit alte fraude fiscale ;
e)sa confiste, in conditiile legii, obiectele sau produsele - corpuri delicte - sustrase de la plata impozitelor si taxelor sau ale caror fabricatie si desfacere sint interzise, precum si sa ridice documentele care pot servi la dovedirea fraudelor sau contraventiilor descoperite ;
f)sa constate contraventii si sa aplice sanctiunile corespunzatoare potrivit competentei prevazute de lege ;
g)sa sesizeze organele de urmarire penala in legatura cu infractiunile constatate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu ;
h)sa poarte uniforma, sa pastreze, sa foloseasca si sa faca uz de armamentul si mijloacele din dotare, in conditiile legii.