Art. 33. - vehiculele care execută manevra de întoarcere. - Regulament din 1966 pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice si pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor in acest sector - REPUBLICARE
M.Of. 229
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2002
Art. 33
Când două vehicule se apropie simultan de o intersecţie venind de pe drumuri publice pe care nu sunt instalate indicatoare de prioritate la intersecţii, vehiculul ce vine dinspre dreapta are prioritate de trecere.
Au prioritate de trecere autovehiculele prevăzute la art. 75 alin. 2 lit. a), b) şi b1) când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care impun urgenţă, precum şi tramvaiele în mişcare.
Când două vehicule se apropie simultan de o intersecţie venind de pe drumuri publice pe care nu sunt instalate indicatoare de prioritate la intersecţii, vehiculul ce vine dinspre dreapta are prioritate de trecere.Are, de asemenea, prioritate vehiculul care circulă pe un drum public la începutul căruia este instalat indicatorul cu semnificaţia "Drum cu prioritate" ori "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" sau care se apropie de o intersecţie unde este instalat indicatorul cu semnificaţia "Intersecţie cu un drum fără prioritate".
Administratorii drumurilor publice ce se intersectează cu sectoare de drum cu prioritate sunt obligaţi să instaleze, înainte de intersecţie, unul dintre indicatoarele cu semnificaţia "Cedează trecerea" sau "Oprire".
Au prioritate de trecere autovehiculele prevăzute la art. 75 alin. 2 lit. a), b) şi b1) când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care impun urgenţă, precum şi tramvaiele în mişcare.La apropierea autovehiculelor prevăzute la art. 75 alin. 2 lit. a) şi b), ceilalţi conducători vor micşora viteza şi vor circula cât mai aproape de marginea din dreapta drumului până când sunt depăşiţi.
Nu au prioritate de trecere:
a)vehiculele care urmează să intre într-o intersecţie venind de pe un drum public pe care nu este instalat vreun indicator de prioritate, faţă de vehiculele care circulă dinspre dreapta;
b)vehiculele care circulă pe un drum public unde este instalat unul dintre indicatoarele cu semnificaţia "Cedează trecerea" sau "Oprire";
c)vehiculele care întâlnesc indicatorul "Prioritate pentru circulaţia din sens invers";
d)vehiculele care coboară o pantă faţă de vehiculele care urcă;
e)vehiculele care se pun în mişcare sau cele care ies din garaje, curţi, ganguri faţă de vehiculele care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de mers. Fac excepţie autovehiculele din serviciile regulate de transport public care se pun în mişcare din staţii;
f)vehiculele care execută virajul la stânga faţă de cele care circulă din sens opus;
g)vehiculele care execută manevra de întoarcere.
Conducătorul care circulă în acelaşi sens cu autovehiculele din serviciile regulate de transport public de persoane, la apropierea de o staţie semnalizată ca atare este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite conducătorilor acestor vehicule să efectueze manevrele necesare repunerii în mişcare din staţie.
Conducătorul unui autovehicul din serviciile regulate de transport public de persoane este obligat să repună în mişcare vehiculul din staţie numai după ce a semnalizat intenţia de a efectua această manevră.