Art. 5. - Regulament-Cadru din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute pentru funcţii de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe

M.Of. 794

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025
Art. 5
(1)Organizarea concursului, constituirea şi componenţa comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, respectiv componenţa comisiei desemnate pentru verificarea unei/unor sesizări din cadrul concursului, stabilirea secretarului comisiilor, modalitatea de desfăşurare a probelor şi bibliografia de concurs (generală şi specifică, după caz) se aprobă de către ministrul afacerilor externe.
(2)În funcţie de specificul posturilor ce trebuie ocupate un concurs poate fi organizat pentru unul sau mai multe profiluri.
(3)În cazul în care un concurs este organizat pentru mai multe profiluri, iar un candidat a depus dosar de concurs pentru mai multe profiluri şi este declarat "admis" la selecţia dosarelor pentru două sau mai multe profiluri pentru care MAE organizează concurs în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, acesta se prezintă la proba scrisă pentru un singur profil.