Art. 32. - Art. 32: Atribuţiile consiliului de conducere teritorial - Regulament-Cadru din 2025 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România

M.Of. 661

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2025
Art. 32: Atribuţiile consiliului de conducere teritorial
(1)Consiliul de conducere teritorial are următoarele atribuţii:
a)aprobă hotărârea de convocare a conferinţei teritoriale şi calendarul general al acesteia, precum şi componenţa nominală a comitetului de organizare şi a secretariatului conferinţei;
b)alege şi revocă membrii colegiul director teritorial;
c)aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, până la data de 3 decembrie a anului în curs pentru exerciţiul financiar următor, pe care îl comunică Ordinului, pentru a fi cuprins ca anexă în bugetul general de venituri şi cheltuieli al Ordinului, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului;
d)analizează modul de gestiune a patrimoniului şi bugetului filialei şi, până cel târziu la data de 15 mai a anului în curs, aprobă descărcarea de gestiune a filialei pentru exerciţiul financiar anterior, potrivit raportului comisiei de cenzori;
e)pregăteşte conferinţa teritorială şi avizează documentele proprii ale filialei, documente ce vor fi supuse aprobării conferinţei;
f)avizează organizarea/organigrama aparatului administrativ al filialei, regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a filialei teritoriale, precum şi celelalte documente care vor fi supuse dezbaterii şi/sau aprobării conferinţei teritoriale;
g)aprobă procedura şi condiţiile de preluare a prerogativelor preşedintelui filialei, în cazul indisponibilităţii temporare sau al lipsei acestuia, de către vicepreşedinţii filialei, cu excepţia trezorierului;
h)aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare a comisiilor alese ale filialei;
i)numeşte comisii ale filialei, altele decât cele alese, şi aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare a acestora;
j)aprobă grupurile de lucru constituite la nivelul filialei şi regulamentele de organizare şi funcţionare a acestora;
k)analizează activitatea anuală a colegiului director teritorial şi a preşedintelui, pe baza rapoartelor întocmite de aceştia;
l)întocmeşte raportul privind activitatea îndeplinită pe parcursul mandatului şi îl supune conferinţei teritoriale spre aprobare;
m)soluţionează contestaţiile depuse împotriva hotărârilor colegiului director teritorial;
n)constată decăderea din funcţie a unui membru al său, în situaţia în care împotriva acestuia s-a aplicat o sancţiune disciplinară;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii, în conformitate cu legea şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului.
(2)Locul membrului decăzut din funcţie este luat de următorul candidat care a întrunit cel mai mare număr de voturi la conferinţa teritorială, cu condiţia respectării prevederilor art. 29 alin. (2).