Art. 19. - Art. 19: Comisia de verificare şi numărare a voturilor - Regulament-Cadru din 2025 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România

M.Of. 661

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2025
Art. 19: Comisia de verificare şi numărare a voturilor
(1)Pentru validarea votului electronic, conferinţa teritorială numeşte, cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi, o comisie care verifică şi validează conformitatea sistemelor şi procedurilor de vot şi care va fi formată din minimum 3 membri, aleşi la începerea lucrărilor, dintre participanţii care nu şi-au depus candidatura pentru forurile de conducere sau comisii.
(2)Comisia de verificare şi validare a voturilor va alege un preşedinte dintre membrii săi, având rolul de a coordona etapele procesului de numărare a voturilor şi de a comunica rezultatele acestora.
(3)Procedura votului electronic este reglementată prin hotărârea Consiliului naţional, prevăzută la art. 17 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului.
(4)În cazul votului fizic, pentru asigurarea încrederii votului secret, conferinţa teritorială numeşte o comisie de verificare şi numărare a voturilor, care va fi formată din minimum 3 membri, aleşi în condiţiile prevăzute la alin. (1). Prevederile alin. (2) se aplică corespunzător.