Capitolul iii - Finanţarea studiilor universitare de doctorat - Regulament-Cadru din 2024 privind studiile universitare de doctorat

M.Of. 56

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2025
CAPITOLUL III:Finanţarea studiilor universitare de doctorat
Art. 9
(1)Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă sau din alte surse legal constituite.
(2)Finanţarea studiilor de doctorat poate fi realizată şi de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract cu IOSUD.
(3)Persoanele juridice de drept privat pot propune conducătorilor de doctorat din IOSUD teme de cercetare relevante pentru aria lor de interes şi pentru care sunt dispuse să asigure o finanţare suplimentară. La propunerea conducătorilor de doctorat, IOSUD poate încheia contracte cu respectivele persoane juridice de drept privat prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
(4)Prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Educaţiei se alocă anual, pentru studiile universitare de doctorat, un număr de locuri egal cu numărul de granturi. În metodologia de calcul al finanţării instituţiilor de învăţământ superior se vor avea în vedere costurile, pe domenii şi tipuri ale doctoratului, pentru programul de studii avansate şi pentru programul individual de cercetare ştiinţifică sau de cercetare aplicativă, după caz.
(5)Alocarea locurilor şi a granturilor către IOSUD se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(6)Granturile aferente studiilor universitare de doctorat includ cuantumul burselor individuale la forma cu frecvenţă şi nu includ cuantumul burselor individuale la forma cu frecvenţă redusă.
(7)IOSUD stabileşte în mod transparent, prin regulamentul propriu, criteriile şi modul în care se distribuie şcolilor doctorale locurile bugetate şi bursele doctorale, precum şi procentul minim din grantul doctoral alocat exclusiv finanţării formării profesionale a studenţilor-doctoranzi.
(8)IOSUD va aloca minimum 20% din finanţarea pe granturi doctorale pentru activităţile de cercetare desfăşurate de către studenţii-doctoranzi, inclusiv pentru mobilităţile naţionale şi internaţionale ale acestora.
(9)Plata drepturilor studentului-doctorand se realizează conform legii, fără a exclude alte forme de remunerare prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
(10)O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de studii universitare de doctorat.
(11)Persoanele care dispun de resursele financiare corespunzătoare, fie din surse proprii, fie din burse acordate de persoane fizice sau juridice, pot fi admise ca studenţi-doctoranzi în regim cu taxă, în condiţiile prevăzute în regulamentul propriu al IOSUD.