Art. 13. - Pe parcursul derulării programului de studii universitare de doctorat, studentul-doctorand are următoarele drepturi: - Regulament-Cadru din 2024 privind studiile universitare de doctorat
M.Of. 56
În vigoare Versiune de la: 29 Iulie 2025
Art. 13
(1)Persoana admisă la un program de studii universitare de doctorat are calitatea de student-doctorand pe întreaga perioadă a prezenţei sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare şi până la finalizarea programului de studii sau până la exmatriculare, mai puţin în perioadele de întrerupere a studiilor, dar incluzând eventualele prelungiri acordate conform prevederilor contractului de studii, în baza regulamentului propriu al IOSUD.
(2)Calitatea de student-doctorand se menţine inclusiv în perioada mobilităţilor interne şi internaţionale. În cazul mobilităţilor academice internaţionale ale studenţilor-doctoranzi care vin să studieze pe cont propriu valutar, recunoaşterea creditelor transferabile se realizează de către IOSUD, în temeiul autonomiei universitare.
(3)Recunoaşterea creditelor transferabile, în cazul mobilităţilor academice naţionale şi internaţionale, se poate realiza de către IOSUD numai pentru persoana care dovedeşte calitatea de student-doctorand cu acte de studii sau documente de şcolarizare emise de instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o.
(4)Condiţiile şi modul în care se realizează mobilitatea academică se stabilesc printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.
(5)Studenţii-doctoranzi pot fi încadraţi de IOSUD ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, după caz, pe perioadă determinată, în urma unui concurs.
(6)Studentul-doctorand încadrat ca asistent de cercetare poate desfăşura activităţi didactice remunerate în regim de plata cu ora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(7)Medicii rezidenţi au dreptul de a se înscrie în perioada rezidenţiatului la program de studii universitare de doctorat. Cei care ocupă prin concurs posturi didactice de asistent universitar în instituţii de învăţământ superior din domeniul sănătăţii, conform prevederilor alin. (5), continuă formarea în rezidenţiat şi sunt retribuiţi pentru ambele activităţi.
(8)Pe parcursul derulării programului de studii universitare de doctorat, studentul-doctorand are următoarele drepturi:
a)să beneficieze de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducătorului de doctorat;
b)să participe la seminarele sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD atunci când sunt în discuţie teme relevante pentru studiile universitare de doctorat;
c)să fie reprezentat în forurile decizionale ale şcolii doctorale, potrivit prevederilor prezentului regulament;
d)să acceseze şi să utilizeze infrastructura de cercetare a IOSUD, incluzând logistica, centrele de documentare, bibliotecile (inclusiv baze de date internaţionale) şi echipamentele şcolii doctorale şi ale IOSUD pentru elaborarea proiectelor de cercetare şi a tezei de doctorat;
e)să se înscrie la cursurile şi seminarele organizate de alte şcoli doctorale;
f)să lucreze împreună cu echipe de cercetători din cadrul IOSUD sau din cadrul unor unităţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD, fiind încurajate şi sprijinite iniţiativele cu caracter interdisciplinar;
g)să fie integraţi în echipele de proiecte de cercetare din cadrul IOSUD, inclusiv prin participarea la procesul de redactare şi depunere a cererilor de finanţare;
h)să beneficieze de mobilităţi naţionale sau internaţionale;
i)să beneficieze de sprijin instituţional pentru a participa la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de vară ori iarnă şi seminare naţionale şi internaţionale în domeniul în care şi-a ales teza de doctorat;
j)să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală sau/şi de IOSUD;
k)să fie informat cu privire la curriculumul studiilor universitare de doctorat din cadrul şcolii doctorale;
l)să beneficieze de serviciile-suport pentru studenţi, existente la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, inclusiv de cele pentru cazare şi cantină.
(9)Studentul-doctorand are următoarele obligaţii:
a)să respecte orarul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat şi să îşi îndeplinească obligaţiile de susţinere a lucrărilor şi de prezentare a rezultatelor cercetării;
b)să susţină, la solicitarea sa, cel puţin o dată la 12 luni, o prezentare a progresului programului său de cercetare ştiinţifică în faţa comisiei de îndrumare şi integritate academică şi a conducătorului de doctorat;
c)să fie în legătură permanentă cu conducătorul de doctorat;
d)să respecte disciplina instituţională, fără a-i fi îngrădită libertatea academică;
e)să respecte politicile de etică şi deontologie universitară şi să îşi desfăşoare studiile şi cercetările cu respectarea normelor de integritate academică.
(10)Pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate, precum şi de asistenţă medicală şi stomatologică gratuită în condiţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de contractul-cadru, fără plata contribuţiilor sociale obligatorii reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(11)Perioada desfăşurării studiilor universitare de doctorat este asimilată, conform legislaţiei domeniului pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare.
(12)După susţinerea tezei de doctorat, IOSUD eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat.
(13)Conflictele dintre studentul-doctorand şi conducătorul de doctorat se mediază de către consiliul şcolii doctorale, iar în cazul nesoluţionării conflictului la acest nivel, acesta este mediat de către CSUD.
(14)Conflictele dintre studentul-doctorand şi şcoala doctorală se mediază de către CSUD.
(15)Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat.