Capitolul iii - Conducerea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat - Regulament-Cadru din 2020 de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat

M.Of. 149

În vigoare
Versiune de la: 25 Februarie 2020
CAPITOLUL III:Conducerea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat
Art. 9
(1)Structura de conducere a cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat este consiliul de administraţie.
(2)Funcţia de conducere este cea de director.
(3)Competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea consiliului de administraţie al clubului sportiv universitar se reglementează în regulamentul intern de organizare şi funcţionare astfel încât să se asigure eficienţa decizională. Directorul face parte de drept din consiliul de administraţie.
(4)Componenţa consiliului de administraţie se stabileşte prin decizie a rectorului universităţii.
(5)Directorul este numit în urma promovării concursului organizat în condiţiile legii.
(6)Eliberarea din funcţie a directorului se face în condiţiile legii.
Art. 10
(1)Directorul reprezintă legal clubul sportiv universitar în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a acestuia. Directorul are în principal următoarele atribuţii:
a)răspunde de conducerea operativă a clubului sportiv universitar;
b)propune consiliului de administraţie Regulamentul de organizare şi funcţionare al clubului sportiv universitar, care ulterior este trimis spre aprobare conducerii universităţii;
c)elaborează şi propune spre aprobare consiliului de administraţie Regulamentul de ordine interioară al clubului sportiv universitar şi asigură respectarea acestuia;
d)propune spre avizare consiliului de administraţie proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;
e)elaborează raportul anual de activitate;
f)îndeplineşte alte atribuţii stabilite de conducerea universităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2)În vederea asigurării conducerii operative a clubului sportiv universitar, directorul:
a)îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin, în calitate de ordonator terţiar de credite, conform dispoziţiilor legale în vigoare, şi răspunde potrivit legii de:
- utilizarea creditelor bugetare;
- realizarea veniturilor;
- folosirea cu eficienţă şi eficacitate a veniturilor proprii;
- integritatea bunurilor încredinţate clubului;
- organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii;
- prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare;
b)coordonează şi controlează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramură de sport din cadrul clubului sportiv universitar, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate ale acestuia;
c)asigură aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
d)stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcţii, având în vedere regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, regulamentul de ordine interioară şi structura organizatorică;
e)răspunde, potrivit reglementărilor legale în vigoare, de încadrarea personalului salariat din subordine;
f)organizează controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine şi urmăreşte aplicarea măsurilor pe care le dispune; organizează sistemul de control managerial intern;
g)aplică, în condiţiile legii, sancţiuni disciplinare, în cazul săvârşirii de abateri disciplinare, şi dispune repararea prejudiciilor produse;
h)aprobă planurile de pregătire prezentate de antrenorii clubului sportiv universitar;
i)analizează, periodic, împreună cu antrenorii, stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite şi rezultatele realizate de sportivii legitimaţi ai clubului sportiv universitar;
j)urmăreşte pregătirea şi participarea sportivilor în competiţiile prevăzute în calendarul competiţional intern şi internaţional al clubului sportiv universitar, precum şi organizarea competiţiilor proprii şi acţiunilor de selecţie;
k)participă la principalele competiţii interne şi internaţionale ale clubului sportiv universitar;
l)stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi pe niveluri valorice şi numărul minim de sportivi cuprinşi în pregătire;
m)asigură constituirea şi actualizarea permanentă a fondului documentar şi a băncii de date ale clubului sportiv universitar, respectiv:
(i)actele normative în vigoare privind activitatea sportivă;
(ii)regulamentul de organizare şi funcţionare propriu;
(iii)regulamentul de ordine interioară;
(iv)ordinele ministrului educaţiei şi cercetării cu incidenţă în activitatea clubului;
(v)statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale la care clubul este afiliat;
(vi)reglementările Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar cu incidenţă în activitatea clubului sportiv universitar;
(vii)strategia de dezvoltare a clubului;
(viii)programele de dezvoltare pe termen lung, mediu şi scurt ale clubului sportiv universitar;
(ix)evidenţa sportivilor legitimaţi şi clasificaţi pe ramură de sport;
(x)rezultatele obţinute de sportivi în competiţiile interne şi internaţionale oficiale;
n)dispune măsuri pentru promovarea spiritului de fair-play, pentru combaterea şi prevenirea violenţei şi a dopajului în activitatea sportivă.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii.
(4)Directorul clubului sportiv universitar din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat este evaluat anual de rectorul universităţii, în condiţiile legii.
Art. 11
Cerinţele şi procedura de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru, drepturile şi îndatoririle membrilor vor fi detaliate în regulamentul de organizare şi funcţionare propriu al fiecărui club sportiv universitar.
Art. 12
Regimul de disciplină pentru membrii clubului: recompensele şi sancţiunile, precum şi condiţiile de acordare a acestora vor fi detaliate în regulamentul de organizare şi funcţionare propriu al fiecărui club sportiv universitar.