Art. 54. - Regulament-Cadru din 2007 al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
M.Of. 324 bis
În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2007
Art. 54
Apa livrată şi apa descărcată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)apa potabilă livrată utilizatorilor va avea proprietăţile fizico-chimice, biologice şi organoleptice conform normativelor în vigoare;
b)apa industrială livrată utilizatorilor va respecta valoarea indicatorilor de calitate stabiliţi prin contract;
c)apele descărcate în reţelele de canalizare vor îndeplini condiţiile impuse de normativele în vigoare, de avizele operatorului local care exploatează instalaţiile de canalizare şi de acordul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin agenţiile regionale din subordine. În cazul în care apele uzate nu se încadrează în indicatorii de calitate care să respecte aceste condiţii, utilizatorii în cauză au obligaţia să execute instalaţii proprii de epurare sau de preepurare a apelor uzate.