Art. 32. - Regulament-Cadru din 2007 al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

M.Of. 324 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2007
Art. 32
(1)Analiza incidentelor şi avariilor trebuie finalizată în cel mult 5 zile de la lichidarea acestora.
(2)În cazul în care pentru lămurirea cauzelor şi consecinţelor sunt necesare probe, încercări, analize de laborator sau obţinerea unor date tehnice suplimentare, termenul de finalizare a analizei incidentului sau avariei va fi de 15 zile de la lichidarea acesteia.
(3)În cazul în care în urma analizei rezultă că evenimentul a avut loc ca urmare a proiectării instalaţiei, montării instalaţiei, deficienţelor echipamentului, calităţii slabe a materialelor sau datorită acţiunii ori inacţiunii altor persoane fizice sau juridice asupra ori în legătură cu instalaţia sau echipamentul analizat, rezultatele analizei se vor transmite factorilor implicaţi, pentru punct de vedere.
(4)Analiza avariei sau incidentului se face la nivelul operatorului care are în gestiune instalaţiile respective, cu participarea proiectantului, furnizorului de echipament şi/sau a executantului, după caz, participarea acestora fiind obligatorie la solicitarea operatorului sau a autorităţii administraţiei publice locale.
(5)Dacă avaria sau incidentul afectează sau influenţează funcţionarea instalaţiilor aflate în administrarea altor operatori sau agenţi economici, operatorul care efectuează analiza va solicita acestora transmiterea în maximum 48 de ore a tuturor datelor şi informaţiilor necesare analizării avariei sau incidentului.