Art. 24. - Regulament-Cadru din 2007 al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
M.Of. 324 bis
În vigoare Versiune de la: 15 Mai 2007
Art. 24
(1)În timpul prestării serviciului, personalul trebuie să menţină regimul cel mai sigur şi economic în funcţionarea instalaţiilor, în conformitate cu regulamentele de exploatare, instrucţiunile/procedurile tehnice interne, graficele/diagramele de regim şi dispoziţiile personalului ierarhic superior pe linie de exploatare sau tehnic-administrativă.
(2)Instalaţiile, echipamentele sau utilajele trebuie supravegheate conform sistemului de supraveghere stabilit, dacă este în funcţiune sau rezervă operaţională.
(3)Înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalul de timp stabilit în proceduri, în condiţiile stabilite la art. 20.
(4)În cazul pornirii unor echipamente, la care conform instrucţiunilor trebuie asigurată o anumită viteză de încărcare sau paliere de funcţionare, înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalele de timp stabilite, până la stabilizarea parametrilor normali de funcţionare.