Art. 38. - Art. 38: Şedinţele colegiului director teritorial - Regulament-Cadru 1404/1/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România
M.Of. 697
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 August 2018
Art. 38: Şedinţele colegiului director teritorial
(1)Colegiul director teritorial se întruneşte în şedinţe lunare sau ori de câte ori este necesar la convocarea preşedintelui filialei.
(2)Preşedintele are obligaţia de a convoca colegiul director teritorial şi la solicitarea a jumătate plus unu din numărul membrilor acestuia.
(3)Şedinţele sunt convocate cu cel puţin 5 zile înainte, iar convocarea va cuprinde locul, data şi ordinea de zi. Materialele-suport vor fi transmise cu cel puţin 3 zile înainte de data de desfăşurare a şedinţei.
(4)Fac excepţie de la prevederile alin. (3) cazurile de urgenţă care impun adoptarea unei hotărâri, situaţie în care membrii colegiului director sunt consultaţi telefonic. Ordinea de zi cuprinde un singur punct, iar votul membrilor colegiului director teritorial va fi transmis şi în scris, în format electronic.
(5)Şedinţa este considerată statutară în prezenţa majorităţii simple a membrilor colegiului director teritorial. La şedinţă pot participa persoane invitate de preşedintele filialei, acestea neavând drept la deliberări şi vot.
(6)Votul este deschis, iar hotărârile se adoptă cu majoritate simplă, incluzând în aceasta şi votul preşedintelui.
(7)Şedinţele colegiului director sunt consemnate într-un proces-verbal de şedinţă, înregistrat, semnat şi ştampilat. Procesele-verbale ale şedinţelor vor consemna, obligatoriu, numele şi prenumele membrilor prezenţi şi, după caz, numele invitaţilor şi motivul invitării, ordinea de zi propusă şi cea aprobată, un rezumat al luărilor de cuvânt şi votul pentru fiecare material supus aprobării.
(8)Procesul-verbal al fiecărei şedinţe, semnat de preşedinte şi secretarul executiv, însoţit de materialele votate, va fi transmis membrilor filialei, membrilor consiliului de conducere teritorial şi Ordinului, în termen de cel mult 10 zile.