Art. 23. - Art. 23 - Reglementari RNTR1/2005 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1

M.Of. 1160

În vigoare
Versiune de la: 1 Iunie 2023
Art. 23
(1)Pentru verificarea în timp a menţinerii capabilităţii tehnice a SITP, RAR va efectua supravegherea activităţii acesteia.
(2)Neconformităţile constatate în cursul acestei activităţi vor fi menţionate în registrul de control al SITP şi, după caz, în certificatul de atestare sau reatestare în format electronic al inspectorului tehnic.

(3)În urma activităţii de supraveghere, RAR poate adopta una dintre următoarele măsuri:
a)măsura de restrângere a domeniului de activitate se adoptă pentru perioada în care SITP şi-a pierdut temporar capabilitatea tehnică de efectuare a ITP pentru o gamă de vehicule cuprinse în autorizaţia tehnică eliberată;
b)măsura de suspendare a autorizaţiei tehnice se adoptă în cazul comiterii uneia dintre abaterile prevăzute la art. 4 alin. (8) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 167/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau în conformitate cu prevederile contractului de franciză;
c)măsura de retragere a autorizaţiei tehnice se adoptă în cazul comiterii în mod repetat a uneia dintre abaterile prevăzute la art. 4 alin. (8) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 167/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau în conformitate cu prevederile contractului de franciză.

(4)În cazul suspendării autorizaţiei tehnice, SITP va fi restricţionată informatic, se vor retrage elementele de securizare neutilizate până la acel moment şi va fi încheiat un proces-verbal în registrul de control al SITP în care se vor menţiona codul de tranzacţie şi data ultimei ITP efectuate. În cazul retragerii sau anulării autorizaţiei tehnice se procedează ca şi în cazul suspendării, suplimentar reţinându-se de RAR autorizaţia tehnică a SITP.

(5)Efectuarea de ITP în SITP neautorizate, cu autorizaţia tehnică suspendată, retrasă, anulată sau cu termenul de valabilitate depăşit atrage măsuri de sancţionare corespunzător legislaţiei în vigoare.