Subcapitolul 1 - Etapa prespital - Protocol din 2019 pentru tratament intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut
M.Of. 34 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 11 Ianuarie 2019
SUBCAPITOLUL 1:Etapa prespital
SECŢIUNEA 1:1.1. Apelarea serviciului unic de urgenţă 112
Este necesară educarea populaţiei în vederea recunoaşterii precoce a semnelor şi simptomelor unui accident vascular cerebral.
În etapa iniţială a implementării Acţiunii Prioritare pentru Tratamentul Intervenţional al Pacienţilor cu AVC Acut, accentul se va pune pe educarea personalului medical implicat în traseul pacientului (operatori ai serviciului de urgenţă şi personalul serviciilor de ambulanţă, precum şi a personalului medical din spitalele în care se va desfăşura programul.
Într-o etapă ulterioară se va avea în vedere educarea populaţiei, prin campanii mediatice (televiziune, presa scrisă) sau campanii educaţionale cu implicarea medicilor de familie, cu adresabilitate largă, atât pentru categoriile de vârsta cu risc crescut, dar şi în rândul tinerilor şi adolescenţilor, care vor putea astfel să reacţioneze prompt în cazul în care un părinte sau un bunic suferă un AVC.
SECŢIUNEA 2:1.2. Recunoaşterea precoce a unui posibil accident vascular cerebral
(1)1.2.1. Declanşarea întregului lanţ de acţiuni care are drept scop transportul cât mai rapid la cea mai apropiată unitate spitalicească aptă să efectueze proceduri de revascularizare începe cu operatorul care va prelua apelul de urgenţă. Este esenţial ca acesta să obţină răspuns la următoarele întrebări privind pacientul:
1._
a)Vârsta pacientului: pacienţii sub 18 ani nu sunt eligibili pentru tromboliză
b)Este capabil să vorbească normal?
c)Are probleme de motilitate (forţă musculară scăzută, asimetria feţei)
d)Când a fost ultima dată normal (fără această problemă)? - dacă intervalul de timp de la debut este mai mare de 120 min, nu se va mai declanşa procedura de COD AVC, cu excepţia situaţiei în care se apreciază (luând în calcul şi durata deplasării ambulanţei către pacient, durata intervenţiei la locul solicitării, a transportului pacientului către spital şi durata necesară verificării criteriilor de eligibilitate) că se poate iniţia tromboliza la un interval de 4.5 ore de la debutul simptomatologiei. Chiar dacă intervalul de timp de la debut este mai mare de 120 min pacientul va fi prioritizat, având în vedere faptul că AVC constituie o urgenţă majoră, fiind transportat cât mai rapid la spital.
2.Ambulanţele destinate intervenţiilor rapide în caz de AVC acut pot fi de tip B sau C sau PA, iar în situaţii particulare (transport la spitalele care au posibilitatea de a efectua intervenţii endovasculare) se poate solicita transport aerian, dacă spitalul primar a identificat un caz care respectă criteriile de eligibilitate pentru trombectomie/trombaspiraţie, iar spitalul terţiar are resursele necesare disponibile. În situaţii bine definite se poate solicita transportul aerian ca intervenţie primară.
(2)1.2.2. Echipajul ambulanţei ajuns la domiciliul pacientului/locul solicitării va verifica rapid următoarele elemente (se regăsesc în Anexa Prespital):
1._
a)dacă se menţine suspiciunea de accident vascular cerebral - se va efectua scala FAST
b)ora exactă a debutului (se va nota în fişa pacientului); în cazul în care ora nu poate fi precizată (de exemplu, pacient cu deficit neurologic constatat la trezirea din somn) se va nota data şi ora când a fost ultima dată văzut normal
c)dacă a existat un traumatism semnificativ secundar instalării AVC
2._
Este extrem de util ca echipajul să furnizeze medicului neurolog la sosirea la spital, următoarele date medicale despre pacient:
- Valoarea tensiunii arteriale
-- Dacă TA sistolică > 220 mmHg sau TA diastolică > 120 mm Hg se poate încerca scăderea cu prudenţă a acesteia. Se va nota medicaţia administrată. Se poate administra Furosemid i.v. (vezi Anexa Prespital)
-- Dacă TA sistolică < 120 mm Hg se va monta o perfuzie iv cu 500 ml ser fiziologic
- Traseu ECG
- Valoarea glicemiei
- Saturaţia arterială a oxigenului (dacă este necesar se va administra oxigen pentru menţinerea unei saturaţii de minim 94%)
- Temperatura corporală
Pe parcursul transportului pacientul va fi menţinut în poziţie supină, ridicat la maxim la 30°.
Echipajul ambulanţei va nota numărul de telefon al persoanei care poate furniza date despre evenimentul acut şi despre istoricul medical al pacientului şi îl va comunica spitalului la momentul prenotificării. Posibilitatea obţinerii de către medicul neurolog a unor informaţii suplimentare privind condiţia medicală preexistentă a pacientului (medicamente administrate în ultimele 48 de ore, în special tratament cu anticoagulante de tip antivitamină K/non-antivitamină K sau heparină, intervenţii chirurgicale recente, patologie asociată, în special proteze valvulare sau pace-maker cardiac) este esenţială pentru selectarea corectă a pacienţilor pentru tromboliză.
În cazul în care luând în calcul şi durata transportului, se apreciază că pacientul va ajunge la Unitatea de Primiri Urgente a unităţii spitaliceşti într-un interval de maxim 3,5 ore de la debutul simptomatologiei AVC, se va proceda în regim de maximă urgenţă la transportul pacientului. Se poate avea în vedere depăşirea acestui interval de timp de interval de timp dacă timpul de intervenţie la nivelul spitalului este mai mic de 60 de minute.
Pentru pacienţii aflaţi în afara intervalului de tromboliză intravenoasă, se va aprecia de către medicul neurolog, oportunitatea efectuării altor proceduri de revascularizare (vezi etapa de spital); dacă pacientul îndeplineşte criteriile de eligibilitate pentru revascularizare pe cale endovasculară, se poate avea în vedere transferarea pacientului în regim de urgenţă, la cea mai apropiată unitate spitalicească aptă să efectueze tratament endovascular. Trebuie însă avut în vedere faptul că la data elaborării acestui protocol există doar patru astfel de centre pe teritoriul României, cu personal şi finanţare insuficientă, care nu pot sub nicio formă să deservească întreaga populaţie a ţării.
Unitatea de Primiri Urgenţe va fi anunţată de sosirea unui pacient cu posibil diagnostic de AVC aflat în fereastra terapeutică pentru tratament de revascularizare (farmacologică sau endovasculară). Prenotificarea este un element esenţial în reducerea timpului de desfăşurare al procedurilor din etapa de spital. În spitalele care nu au în structură Unitate de Primiri Urgenţe, va fi anunţat direct medicul de gardă neurolog.
Echipajul ambulanţei va nota ora preluării apelului de la pacient, ora ajungerii la caz, ora ajungerii la unitatea de primiri urgenţe, pentru a putea evalua ulterior segmentele care pot fi îmbunătăţite în traseul pacientului.