Capitolul vi - Folosirea judicioasă a bazei materiale şi acordarea unor facilităţi privind utilizarea bazelor sportive - Protocol din 2007 privind asigurarea cadrului de colaborare în vederea dezvoltării continue şi funcţionării performante a sistemului naţional de educaţie fizică şi sport
M.Of. 602
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 August 2007
CAPITOLUL VI:Folosirea judicioasă a bazei materiale şi acordarea unor facilităţi privind utilizarea bazelor sportive
Art. 32
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului administrează în mod judicios bazele sportive proprii, punându-le în mod gratuit la dispoziţia structurilor sportive din subordinea sa, asigurându-le acestora prioritate, după desfăşurarea orelor de educaţie fizică.
Art. 33
Agenţia Naţională pentru Sport acordă sportivilor, reprezentanţi ai structurilor sportive recunoscute din sistemul de învăţământ, următoarele facilităţi:
a)folosirea bazelor sportive aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport de către sportivii din structurile sportive cu personalitate juridică din subordinea Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la tarife aprobate în mod distinct, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, la niveluri reduse faţă de cele stabilite pentru structurile sportive din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport;
b)punerea la dispoziţia elevilor şi studenţilor sportivi din cadrul loturilor naţionale şi olimpice în mod gratuit a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru activităţi de pregătire sau competiţionale organizate de federaţiile sportive naţionale şi de cluburile sportive din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport;
c)punerea la dispoziţie în mod gratuit a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport pentru elevii-sportivi reprezentanţi ai asociaţiilor sportive şcolare participante la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, competiţie inclusă în calendarul judeţean al Direcţiei pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în toate fazele de organizare;
d)punerea la dispoziţie în mod gratuit a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere în învăţământul sportiv preuniversitar şi universitar, a examenelor de bacalaureat la disciplina educaţie fizică, în situaţia în care instituţiile de învăţământ respective nu dispun de baze sportive corespunzătoare pentru aceste activităţi.