§ 3268. - Program din 2020 de guvernare 2020-2024: Partidul Naţional Liberal - Alianţa USR PLUS - Uniunea Democrată Maghiară din România

M.Of. 1284

În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2020
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi vecini direcţi ai României, vor fi continuate eforturile de optimizare a acestor relaţii, în funcţie de elementele specifice ale fiecăreia. Relaţia cu Ungaria va continua să fie abordată în cadrul oferit de Tratatul de bază din 1996 şi de Declaraţia de parteneriat strategic din 2002, precum şi în spiritul bunei vecinătăţi. Se va urmări reluarea activităţii Comitetului de specialitate bilateral privind minorităţile, ambele state având ca interes strategic promovarea bunelor practici în domeniul protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi al sporirii cooperării în asigurarea celor mai bune condiţii pentru membrii comunităţilor de peste hotare. Partea română va continua să promoveze o relaţie bilaterală bazată pe valori europene, orientată spre viitor, cu obiectivul restabilirii climatului de încredere şi de respect reciproc. Consolidarea relaţiei bilaterale poate avea loc printr-o abordare pragmatică şi constructivă, în vederea identificării unor proiecte reciproc avantajoase, care să contribuie la prosperitatea ambelor state şi bunăstarea cetăţenilor acestora. În spiritul prevederilor documentelor fundamentale care reglează relaţia bilaterală şi în interesul abordării constructive a dialogului oficial dintre Bucureşti şi Budapesta, România va avea în vedere reluarea şedinţelor comune de guvern, considerate un bun instrument de promovare a înţelegerii reciproce, o măsură de consolidare a încrederii şi un mecanism de coordonare a poziţiilor celor doi vecini în cadrul evoluţiilor din forurile decizionale ale UE/NATO. Această abordare poate fi aplicată, dovedindu-se benefică, şi în cazul relaţiilor bilaterale ale României cu alţi parteneri din regiune, în funcţie de nivelul de dezvoltare al acestor relaţii. În context, vor fi menţinute în atenţie întâlnirile în format similar cu Polonia, Italia, Spania, Bulgaria, Israelul sau Republica Moldova. În relaţia cu Bulgaria se vor continua demersurile de consolidare a relaţiilor bilaterale şi a cooperării atât la nivel regional, cât şi în cadrul UE şi NATO, şi se va urmări reluarea negocierilor pentru finalizarea delimitării spaţiilor maritime în Marea Neagră, demarcarea frontierei pe Dunăre, îmbunătăţirea navigabilităţii pe cursul comun al fluviului prin efectuarea de dragaje, asigurarea învăţământului în limba maternă pentru etnicii români. În privinţa relaţiei cu Serbia, va fi promovate diversificarea şi consolidarea cooperării bilaterale şi va continua susţinerea parcursului său european. O atenţie specială va continua să fie acordată promovării drepturilor şi identităţii românilor din Serbia, indiferent de regiunea unde trăiesc pe teritoriul statului vecin, inclusiv reluării activităţii Comisiei bilaterale în domeniu. În relaţia cu Ucraina se va urmări avansarea cooperării bilaterale prin focalizarea asupra problematicii drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi deschiderea de noi oportunităţi. Va continua sprijinirea parcursului european şi euroatlantic al Ucrainei şi a procesului de transformări sistemice din statul vecin. De asemenea, România va continua susţinerea soluţionării pe cale paşnică a conflictului din estul Ucrainei şi respectarea strictă a regimului de nerecunoaştere a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Rusia, precum şi menţinerea regimului de sancţiuni faţă de Federaţia Rusă.