§ 3122. - Program din 2020 de guvernare 2020-2024: Partidul Naţional Liberal - Alianţa USR PLUS - Uniunea Democrată Maghiară din România

M.Of. 1284

În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2020
MAI îşi va consolida capacitatea de prevenţie şi reacţie imediată, va asigura creşterea rezilienţei şi pregătirii pentru a face faţă dezastrelor şi altor situaţii de risc, într-un mod adaptat la nevoile actuale. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă se va consolida şi îşi va dezvolta rolul de principală autoritate responsabilă în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de protecţie civilă, iar, împreună cu instituţiile din coordonare, va asigura dezvoltarea progresivă şi continuă a capabilităţilor de răspuns în situaţii de urgenţă şi de protecţie civilă, adaptarea mecanismelor de management al resurselor umane (sub toate aspectele care vizează încadrarea, dezvoltarea, pregătirea, formarea şi perfecţionarea personalului din sistemul naţional de urgenţă), creşterea rezilienţei comunităţilor, dezvoltarea relaţiei cu societatea civilă şi a componentei de relaţii internaţionale în domeniul protecţiei civile.