§ 2401. - Program din 2020 de guvernare 2020-2024: Partidul Naţional Liberal - Alianţa USR PLUS - Uniunea Democrată Maghiară din România

M.Of. 1284

În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2020
Profesionalizarea managementului şcolar este aşadar o prioritate a sistemului care determină într-o bună măsură calitatea actului educaţional, mai ales din perspectiva descentralizării reale a învăţământului. Managerul sau directorul şcolii trebuie să devină acea persoană echipată cu un set complex de competenţe în management organizaţional, recrutarea, selecţia şi managementul resurselor umane, managementul timpului, managementul resurselor financiare şi logistice, comunicare organizaţională şi relaţională, managementul conflictelor şi nu numai. Se va face o distincţie clară între funcţia de management al şcolii şi cea didactică, iar directorii/profesorii aflaţi în aceste poziţii de management la care au ajuns prin concurs vor avea posibilitatea de a alege doar una dintre funcţii. Tranziţia se va face gradual, iar profesorii care ocupa funcţii de management vor putea avea postul didactic rezervat pe durata exercitării mandatului.