§ 233. - Program din 2020 de guvernare 2020-2024: Partidul Naţional Liberal - Alianţa USR PLUS - Uniunea Democrată Maghiară din România
M.Of. 1284
În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2020
- Pentru domeniul mobilitate urbană, regenerare urbană şi valorificarea patrimoniului sunt avute în vedere investiţii în mobilitatea urbană cu impact asupra dezvoltării locale, serviciilor publice de transport în comun de călători, inclusiv descongestionarea traficului; investiţii în regenerarea urbană: centre istorice, spaţii publice (inclusiv cele de locuit), parcuri/grădini urbane; sprijin pentru achiziţia de material rulant destinat transportului local urban/metropolitan, sprijinirea programului naţional Mobilitate/Smart Village: servicii publice inteligente de interes local; investiţii în mobilitate de acces pentru zonele cu patrimoniu natural şi cultural: căi de acces, conexiune la utilităţi edilitare (apă, canalizare, combustibil de tranziţie, curent electric), locuri de parcare şi alte investiţii necesare în creşterea gradului de accesibilitate pentru valorificarea patrimoniului; investiţii în valorificarea patrimoniului natural şi cultural: resurse specifice spaţiului geografic local, cetăţi antice (dacice/romane), medievale, castele, conace, case memoriale, monumente şi clădiri istorice.