Secţiunea 1 - LUCRĂRI ŞI CERCETĂRI STATISTICE CE SE VOR REALIZA DE CĂTRE INS - Program din 2011 STATISTIC NAŢIONAL ANUAL

M.Of. 753 bis

În vigoare
Versiune de la: 26 Octombrie 2011
SECŢIUNEA 1:LUCRĂRI ŞI CERCETĂRI STATISTICE CE SE VOR REALIZA DE CĂTRE INS
SUBSECŢIUNEA 1:PRODUCŢIA DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Determinarea producţiei de energie electrică şi termică pe moduri de producere, a indicatorilor necesari la elaborarea balanţei energiei electrice, determinarea resurselor şi a consumului de energie electrică.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Gradul de armonizare cu acquis-ul comunitar: Integral
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 932/2005 privind metodologia de prelucrare a indicatorilor pe termen scurt, pe baza chestionarelor IND-TS, CON-TS, SERV-TS.
European: Regulamentul (CE) nr. 1165/98 al Consiliului din 19 mai 1998 privind statisticile pe termen scurt, cu modificările ulterioare.
Sfera de cuprindere: Întreprinderi producătoare de energie electrică şi termică
Numărul de unităţi observate: 30
Principalele variabile incluse în cercetare: Producţia de energie electrică şi termică pe moduri de producere şi elemente de balanţă ale energiei electrice - importul, consumul în economie, consumul pentru iluminatul public, consumul populaţiei, consumul în reţele şi staţii şi exportul.
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Producători de energie electrică şi termică
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic IND E
Periodicitate: Lunar
Perioada de referinţă: Luna calendaristică
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
Producători de energie electrică şi termică la INS - sediul central: L+15.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Producţia fizică de energie electrică şi termică, pe moduri de producere, importul de energie electrică şi principalele consumuri de energie electrică, indicii producţiei industriale pentru secţiunea D (exclusiv grupa 35.3 - Furnizarea de abur şi aer condiţionat) din CAEN Rev.2.
Tipul de serii de date: Lunar
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe tipuri de energie transformată.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii în care se regăsesc datele: "Buletinul statistic lunar", "Buletinul statistic de industrie".
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie.
Modalităţi de diseminare: comunicate de presă; prin Biroul de diseminare informaţii statistice de la INS - sediul central; prin compartimentele de diseminare ale DRS/DJS.
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: L+37
Termen de diseminare a datelor: L+35 - comunicat de presă
SUBSECŢIUNEA 2:INDICATORI STATISTICI PE TERMEN SCURT ÎN DOMENIUL ENERGIEI
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Determinarea resurselor de energie primară şi transformată pe tipuri de purtători de energie; utilizarea resurselor de energie disponibile.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Gradul de armonizare cu acquis-ul comunitar: Integral
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 965/2005 privind instrumentarul statistic privind cercetarea statistică pe termen scurt în domeniul energiei ELTS, GTS, GTS, NTS, PTS.
European: Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, cu modificările ulterioare.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile producătoare şi consumatoare de combustibili solizi, întreprinderi producătoare publice de energie electrică şi termică şi întreprinderi producătoare de produse petroliere pentru principalele activităţi ale economiei naţionale consumatoare de energie.
Numărul de unităţi observate: 88
Principalele variabile incluse în cercetare: Producţia, consumul intern, stocurile şi livrările de cărbune, produse petroliere, gaze naturale şi energie electrică.
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Principalii producători şi consumatori de combustibili solizi, unităţi care depozitează/stochează/transportă produse petroliere, conform sferei de cuprindere, selectaţi în eşantion.
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarele statistice CTSp, CTSc, PTS, GTS, ELTS, STS.
Periodicitate: Lunar
Perioada de referinţă: Luna calendaristică
Locul şi termenul de transmitere a datelor:
a)Unităţile furnizoare de date la direcţiile teritoriale de statistică: L+45;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: L+50.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Resursele de energie primară şi transformată, stocurile la început şi la sfârşit de lună, livrările de produse energetice pe principalele activităţi ale economiei naţionale selectate.
Tipul de serii de date: Lunar
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional şi pe tipuri de purtători de energie.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii în care se regăsesc datele: "Buletinul statistic de industrie"
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie.
Modalităţi de diseminare: Tabele în "Buletinul statistic de industrie" (postat pe site-ul INS: www.insse.ro).
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: L+90
Termen de diseminare a datelor: L+72
SUBSECŢIUNEA 3:PREŢURILE ENERGIEI ELECTRICE ŞI GAZELOR NATURALE - LA CONSUMATORII INDUSTRIALI ŞI ÎN GOSPODĂRIILE POPULAŢIEI
(1)OBIECTIVUL, CONŢINUTUL LUCRĂRII, SURSA DATELOR
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Preţurile produselor energetice în conformitate cu prevederile Directivei 2008/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind o procedură comunitară de ameliorare a transparenţei preţurilor la gaz şi energie electrică pentru utilizatorii finali din industrie (reformare).
Gradul de armonizare cu acquis-ul comunitar: Integral
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 117/2008 pentru aprobarea metodologiei privind raportarea informaţiilor referitoare la consumatorii industriali de gaze naturale şi a metodologiei privind raportarea informaţiilor referitoare la consumatorii de energie electrică.
European: Directiva 2008/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind o procedură comunitară de ameliorare a transparenţei preţurilor la gaz şi energie electrică pentru utilizatorii finali din industrie (reformare).
Principalele variabile cercetate: Preţurile şi taxele practicate pe piaţa energiei
Sursa datelor: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
(2)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Sistemul de preţuri pentru furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale; tarifele şi preţurile medii practicate, pe categorii de consumatori finali şi cantităţile utilizate de către consumatorii de referinţă.
Tipul de serii de date: Semestrial
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe sortimente de purtători de energie.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT.
Termene de transmitere a datelor la EUROSTAT:
a)03.03.2011, pentru semestrul II 2010;
b)05.09.2011, pentru semestrul I 2011.
SUBSECŢIUNEA 4:INDICATORI LUNARI DIN DOMENIUL ENERGIEI
(1)OBIECTIVUL, CONŢINUTUL LUCRĂRII ŞI SURSA DATELOR
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Calculul indicatorilor lunari1 şi al indicatorilor JODE2, conform practicii Uniunii Europene pentru electricitate, gaze naturale, ţiţei şi produse petroliere.
1Indicatori din sistemul operativ de raportare al Uniunii Europene care se referă la producţie, comerţ exterior, stocuri şi consumuri de electricitate, gaze naturale
2Indicatori lunari referitori la producţie, comerţ exterior, stocuri şi consumuri de ţiţei şi produse petroliere
Principalele variabile prelucrate: Pentru purtătorii de energie: energie electrică, gaze naturale şi produse petroliere - producţia, importul, exportul, stocurile şi consumul intern.
Sursa datelor: Cercetările statistice lunare privind producţia fizică industrială şi comerţul internaţional.
(2)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Producţia lunară de purtători de energie, variaţia stocurilor, consumul aparent şi consumul intern brut.
Tipul de serii de date: Lunar
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe sortimente de purtători de energie.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii în care se regăsesc datele: "Buletinul statistic de industrie"
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie.
Modalităţi de diseminare: Tabele în "Buletinul statistic de industrie" (postat pe site-ul INS: www.insse.ro)
Termen de diseminare a datelor: L+42
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: L+31
SUBSECŢIUNEA 5:RESURSELE ENERGETICE ŞI UTILIZAREA ACESTORA
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Determinarea resurselor de energie primară şi transformată - cantitativ şi calitativ - pe tipuri de purtători de energie; utilizarea resurselor de energie disponibile pe activităţi ale economiei naţionale pentru consumul energetic şi neenergetic, pe sortimente de purtători de energie.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică prin sondaj
Gradul de armonizare cu acquis-ul comunitar: Integral
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 358/2002 privind metodologia de elaborare a balanţelor energetice naţionale.
European: Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, cu modificările ulterioare.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile producătoare de energie, marii consumatori din economie şi întreprinderile mici şi mijlocii consumatoare de energie, selectate în eşantion.
Numărul de unităţi observate: 13.000
Principalele variabile incluse în cercetare: Resursele energetice şi utilizarea acestora pe activităţi
Sursa datelor: Cercetare statistică
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Întreprinderile producătoare şi consumatoare de energie
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic E 01
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
a)Unităţile furnizoare de date la direcţiile teritoriale de statistică: 25.03.2011;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: 27.04.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Producţia de energie primară şi transformată, pe sortimente, importul şi exportul de energie, consumul de energie în sectorul de transformare, pe tipuri de energie transformată, consumurile energetice şi neenergetice în industrie, precum şi în principalele activităţi ale economiei naţionale, pierderile de energie în transport şi distribuţie.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, activităţile economiei naţionale - CAEN Rev.2 - secţiunile A-U şi tipuri de purtători de energie.
Bazele de date ale INS: TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii realizate: "Balanţa energetică şi structura utilajului energetic"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "România în cifre", "Starea socială şi economică a României - date statistice".
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie, ONU.
Modalităţi de diseminare: comunicat de presă; prin Biroul de diseminare informaţii statistice de la INS - sediul central şi prin compartimentele de diseminare ale DRS şi DJS.
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: 30.11.2011
Termene de diseminare a datelor:
a)01.11.2011 - comunicat de presă;
b)14.12.2011- TEMPO.
Termen de difuzare a publicaţiei: 16.11.2011
SUBSECŢIUNEA 6:PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Determinarea producţiei de energie electrică şi termică, după tipul grupurilor electrogene şi după tipul combustibilului folosit, precum şi a datelor de exploatare a centralelor electrice şi a livrărilor de energie electrică şi termică.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Gradul de armonizare cu acquis-ul comunitar: Integral
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 358/2002 privind metodologia de elaborare a balanţelor energetice naţionale.
European:
a)Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei şi de modificare a Directivei 92/42/CEE, cu modificările ulterioare;
b)Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, cu modificările ulterioare.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile producătoare de energie electrică şi termică din toate domeniile de activitate.
Numărul de unităţi observate: 1.300
Principalele variabile incluse în cercetare: Producţia de energie electrică şi termică pe moduri de producere şi după felul combustibilului consumat, consumul de energie şi combustibili pentru producerea energiei electrice şi termice pe sortimente, structura echipamentelor de producere, livrările de energie electrică şi termică, pe tipuri de consumatori finali.
Sursa datelor: Cercetare statistică
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Întreprinderile producătoare de energie electrică şi termică
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic E 02
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
a)Unităţile furnizoare de date la direcţiile teritoriale de statistică: 25.03.2011;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: 27.04.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Producţia de energie electrică şi termică, pe sortimente şi pe tipuri de instalaţii de producere, consumul de energie şi combustibili pentru producerea energiei electrice şi termice, consumurile specifice de producere a energiei pe tipuri de energie şi pe sortimente de combustibili în sectorul public şi la auto producători, livrările de energie electrică şi termică pe tipuri de consumatori finali.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe tipuri de instalaţii de producere, purtători de energie, tipuri de energie transformată.
Bazele de date ale INS: TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii realizate: "Balanţa energetică şi structura utilajului energetic"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "România în cifre", "Starea socială şi economică a României - date statistice".
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie, ONU.
Modalităţi de diseminare: comunicat de presă; prin Biroul de diseminare informaţii statistice de la sediul central şi prin compartimentele de diseminare ale DRS şi DJS.
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: 30.11.2011
Termene de diseminare a datelor:
a)01.11.2011 - comunicat de presă;
b)14.12.2011 - TEMPO.
Termen de difuzare a publicaţiei: 16.11.2011
SUBSECŢIUNEA 7:PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ ÎN CENTRALE NUCLEARO-ELECTRICE
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Determinarea producţiei de energie electrică şi termică obţinută în centrale nuclearo-electrice, caracterizarea activităţii în centralele nuclearo-electrice.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 358/2002 privind metodologia de elaborare a balanţelor energetice naţionale.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile producătoare de energie nuclearo-electrică
Numărul de unităţi observate: 1
Principalele variabile incluse în cercetare: Numărul generatoarelor şi puterea instalată, puterea maximă, durata de funcţionare a turbogeneratorului, producţia de energie electrică, întreruperile în activitatea de producere de energie electrică, pe cauze.
Sursa datelor: Cercetare statistică
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Centrala nuclearo-electrică Cernavodă
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic E 03
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
Centrala nuclearo-electrică Cernavodă la INS - sediul central: 25.03.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Producţia de energie electrică şi termică din centralele nuclearo-electrice, puterea instalată, puterea termică şi electrică maximă a centralei; durata de funcţionare a turbogeneratorului; durata de întrerupere a producţiei de energie electrică; reducerea de energie electrică exprimată cantitativ, pe tipuri de întrerupere.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe tipuri de energie transformată
Bazele de date ale INS: TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii realizate: "Balanţa energetică şi structura utilajului energetic"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "România în cifre".
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie, ONU - Divizia de Statistică.
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: 30.11.2011
Termen de difuzare a publicaţiei: 16.11.2011
SUBSECŢIUNEA 8:BALANŢA PRELUCRĂRII ŢIŢEIULUI
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei
Obiectivul: Cuantificarea activităţii de prelucrare a ţiţeiului şi de obţinere a produselor petroliere, identificarea resurselor de ţiţei, a produselor petroliere şi a componentelor de amestec supuse prelucrării în rafinării - pe surse de provenienţă, precum şi a produselor rezultate din procesul de rafinare - pe sortimente de produse petroliere.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 358/2002 privind metodologia de elaborare a balanţelor energetice naţionale.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile de rafinare a ţiţeiului
Numărul de unităţi observate: 10
Principalele variabile incluse în cercetare: Producţia naţională de ţiţei; importul de ţiţei şi produse petroliere supuse prelucrării în rafinării; stocurile la începutul şi la sfârşitul anului; producţia brută de produse petroliere finite, pe sortimente; consumurile proprii; livrările la consumatori, din care către unităţile din petrochimie.
Sursa datelor: Cercetare statistică
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Rafinăriile de petrol
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic P
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
a)Unităţile furnizoare de date la direcţiile teritoriale de statistică: 25.03.2011;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: 15.04.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Cantităţile de ţiţei, produse lichide rezultate la extracţia gazelor naturale, semifabricate, aditivi şi componente de amestec supuse prelucrării, după sursa de provenienţă - producţie internă, import, stoc şi producţia brută de produse petroliere finite, pe sortimente, consumurile proprii, livrările la consumatori, din care către unităţile din petrochimie.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, pe sortimente de produse petroliere.
Bazele de date ale INS: TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Bazele de date ale organizaţiilor internaţionale: Baza de date EUROSTAT
Publicaţii realizate: "Balanţa energetică şi structura utilajului energetic"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "România în cifre".
Beneficiarii rezultatelor:
a)interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, ministere, institute de cercetare, mass-media, alţi utilizatori.
b)externi: EUROSTAT, Agenţia Internaţională de Energie, ONU - Divizia de Statistică.
Modalităţi de diseminare: comunicat de presă; prin Biroul de diseminare informaţii statistice de la INS - sediul central şi prin compartimentele de diseminare ale DRS şi DJS.
Termen de transmitere a datelor la EUROSTAT: 30.11.2011
Termene de diseminare a datelor:
a)01.11.2011 - comunicat de presă;
b)14.12.2011 - TEMPO.
Termen de difuzare a publicaţiei: 16.11.2011
SUBSECŢIUNEA 9:ALIMENTAREA CU APĂ, CANALIZAREA, SALUBRITATEA ŞI DISTRIBUIREA ENERGIEI TERMICE
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei, gaze şi apă
Obiectivul: Caracterizarea activităţilor privind alimentarea cu apă, canalizarea publică, distribuirea energiei termice şi salubritatea.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 832/2006 referitor la stabilirea metodologiei privind activitatea de utilitate publică de interes local.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile cu activităţi de utilitate publică de interes local
Numărul de unităţi observate: 3.500
Principalele variabile incluse în cercetare: Lungimea totală simplă a reţelei de distribuire a apei potabile; cantitatea de apă potabilă distribuită consumatorilor; lungimea totală simplă a conductelor de canalizare; dotarea cu autovehicule speciale necesare desfăşurării activităţilor de salubritate; energia termică distribuită.
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Regiile autonome şi societăţile comerciale cu activităţi de utilitate publică de interes local, societăţile comerciale care au instalaţii publice de distribuire centralizată a apei sau conducte pentru uz public, instalaţii de distribuire a energiei termice şi care prestează servicii de salubritate.
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare şi electronic prin Portalul WEB.
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic AC şi Portalul WEB.
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
a)Unităţile raportoare la direcţiile teritoriale de statistică/Portal WEB: 07.02.2011;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: 28.03.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Numărul localităţilor dotate cu reţele de distribuire a apei potabile, energie termică şi reţele de canalizare; lungimea simplă a reţelei de distribuire a apei potabile; volumul apei potabile distribuite; lungimea totală simplă a conductelor de canalizare; dotarea cu autovehicule speciale necesare; energia termică distribuită.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, macroregiuni, regiuni de dezvoltare, judeţe şi localităţi
Bazele de date ale INS: BDL, BDJ, TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Publicaţii realizate: "Activităţile privind utilitatea publică de interes local"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "Statistică teritorială", "Starea socială şi economică a României - date statistice".
Beneficiarii rezultatelor: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României; ministere,
Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, instituţii bancare şi financiare, biblioteci şi alţi utilizatori.
Modalităţi de diseminare: comunicat de presă; prin Biroul de diseminare informaţii statistice de la INS - sediul central şi prin compartimentele de diseminare ale DRS şi DJS.
Termene de diseminare a datelor:
a)18.07.2011 - comunicat de presă;
b)03.10.2011 - TEMPO.
Termen de difuzare a publicaţiei: 29.07.2011
SUBSECŢIUNEA 10:DISTRIBUIREA GAZELOR NATURALE
(1)OBIECTIVUL, SFERA DE CUPRINDERE ŞI CONŢINUTUL CERCETĂRII
Domeniul statistic: Statistica energiei, gaze şi apă
Obiectivul: Caracterizarea activităţii privind distribuirea gazelor naturale pe localităţi şi structura categoriilor de consumatori ai gazelor naturale.
Tipul de cercetare: Cercetare statistică exhaustivă
Cadrul legal
Naţional: Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 832/2006 referitor la stabilirea metodologiei privind activitatea de utilitate publică de interes local.
Sfera de cuprindere: Întreprinderile de distribuire a gazelor naturale şi de exploatare a conductelor magistrale.
Numărul de unităţi observate: 100
Principalele variabile incluse în cercetare: Lungimea conductelor de distribuire a gazelor naturale, cantitatea de gaze naturale distribuită la consumatori productivi şi casnici.
(2)FLUXUL INFORMAŢIILOR
Unităţile furnizoare de date: Societăţi comerciale cu activitate de distribuţie a gazelor naturale
Modul de colectare a datelor primare: Auto-înregistrare şi electronic prin Portalul WEB.
Suportul de colectare a datelor: Prin chestionarul statistic GN şi Portalul WEB.
Periodicitate: Anual
Perioada de referinţă: Anul calendaristic 2010
Locul şi termenul limită de transmitere a datelor:
a)Unităţile raportoare la direcţiile teritoriale de statistică/Portal WEB: 07.02.2011;
b)Direcţiile teritoriale de statistică la INS - sediul central: 28.03.2011.
(3)MODUL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ŞI TERMENELE DE DISEMINARE
Principalii indicatori rezultaţi: Numărul localităţilor în care se distribuie gaze naturale; volumul gazelor naturale distribuite şi lungimea conductelor de distribuire.
Tipul de serii de date: Anual
Profilul de prelucrare a datelor: Naţional, macroregiuni, regiuni de dezvoltare, judeţe şi localităţi.
Bazele de date ale INS: BDJ, BDL, TEMPO - informaţiile şi datele sunt accesibile pe site-ul INS: www.insse.ro.
Publicaţii realizate: "Activităţile privind utilitatea publică de interes local"
Alte publicaţii în care se regăsesc datele: "Anuarul statistic al României", "Statistică teritorială", "Starea socială şi economică a României - date statistice".
Beneficiarii rezultatelor:
interni: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României; ministere, Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, instituţii bancare şi financiare, biblioteci şi alţi utilizatori.