Art. 5. - Procedura din 2025 de stabilire şi aplicare a sancţiunii la cifra de afaceri rezultate din activitatea de control, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei

M.Of. 345

În vigoare
Versiune de la: 17 Aprilie 2025
Art. 5
(1)În baza raportului şi a datelor şi informaţiilor suplimentare, dacă au fost solicitate, comisia se întruneşte în şedinţă, în vederea stabilirii şi individualizării sancţiunii contravenţionale prin decizie care se adoptă cu votul majorităţii simple, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii raportului la secretariatul comisiei.
(2)Comisia poate invita în cadrul şedinţei pe reprezentantul împuternicit al operatorului economic/profesionistului care are dreptul de a-şi susţine punctul de vedere.
(3)În cazul egalităţii de voturi este decisiv votul preşedintelui comisiei care conduce şedinţa.
(4)În situaţia în care, în urma analizei, se ajunge la concluzia că gravitatea faptei săvârşite nu impune sancţionarea cu procent din cifra de afaceri, comisia va emite o decizie în acest sens.