Capitolul ii - Organizarea alegerii reprezentantului elevilor - Procedura din 2023 privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar şi, după caz, a unui supleant
M.Of. 814
În vigoare Versiune de la: 11 Septembrie 2023
CAPITOLUL II:Organizarea alegerii reprezentantului elevilor
Art. 4
(1)Alegerile pentru reprezentantul elevilor sunt organizate de către consiliul şcolar al elevilor din respectiva unitate de învăţământ, denumit în continuare consiliul elevilor.
(2)Pentru organizarea alegerii reprezentantului elevilor, consiliul elevilor desemnează o comisie de organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, denumită în continuare comisie.
(3)Comisia se compune dintr-un număr impar de persoane, după cum urmează:
a)preşedinte - de regulă, preşedintele consiliului elevilor;
b)secretar - de regulă, secretarul consiliului elevilor;
c)1-3 membri - vicepreşedinţi sau responsabili ai departamentelor prevăzute în regulamentul propriu al consiliului elevilor.
(4)În cazul în care unul dintre elevii care ocupă funcţiile nominalizate la alin. (3) doreşte să candideze pentru a fi ales ca reprezentant al elevilor, acesta va fi înlocuit în comisie de un alt elev, desemnat de consiliul elevilor.
Art. 5
(1)Comisia poate decide invitarea unor observatori care să participe la organizarea şi desfăşurarea alegerii reprezentatului elevilor.
(2)Consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor din Bucureşti, Consiliul Naţional al Elevilor sau organizaţii nonguvernamentale cu activitate relevantă în domeniul educaţiei îşi pot desemna observatori în cadrul comisiei.
(3)Desemnarea observatorilor de către organizaţiile menţionate la alin. (2) se face prin transmiterea unei adrese către consiliul elevilor din unitatea de învăţământ.
(4)Comisia are obligaţia de a invita observatorii desemnaţi la şedinţa de validare a dosarelor şi la şedinţa de numărare a voturilor. Invitaţia se transmite cu cel puţin 24 de ore înainte de şedinţa respectivă.
Art. 6
(1)Comisia menţionată la art. 4 răspunde de buna organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor.
(2)Calendarul alegerilor şi modalitatea de prezentare a candidaţilor prin întâlniri şi dezbateri cu elevii şcolii se stabilesc de consiliul elevilor, după consultarea şi cu acordul conducerii unităţii de învăţământ.
Art. 7
(1)Conducerile unităţilor de învăţământ sprijină desfăşurarea alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie, prin punerea la dispoziţia comisiei a logisticii şi a materialelor necesare.
(2)Directorul unităţii de învăţământ desemnează un reprezentant al consiliului profesoral care sprijină comisia în buna organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor.