Art. 10. - Procedura din 2023 privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar şi, după caz, a unui supleant

M.Of. 814

În vigoare
Versiune de la: 11 Septembrie 2023
Art. 10
Alegerea reprezentantului elevilor se desfăşoară astfel:
a)comisia anunţă public calendarul acţiunilor desfăşurate pentru alegerea reprezentantului elevilor, componenţa comisiei de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi documentele ce trebuie depuse la dosar, prin afişarea la avizier, pe site-ul unităţii de învăţământ sau utilizând alte mijloace de comunicare disponibile;
b)candidaţii depun la comisie dosarele, în termen de două zile de la primirea solicitării transmise de director de desemnare a reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie;
c)comisia analizează validitatea dosarelor depuse, prin verificarea respectării condiţiilor menţionate la art. 8 şi 9, şi anunţă public, în ziua următoare încheierii depunerii dosarelor, numele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la alegeri;
d)candidaţii care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la alegeri se prezintă în cadrul unor întâlniri şi dezbateri cu elevii şcolii, organizate într-o perioadă de 4 zile, care se încheie în ziua premergătoare alegerilor;
e)comisia pregăteşte buletinele de vot, care sunt semnate de către preşedintele şi secretarul comisiei, în preziua alegerilor;
f)în ziua stabilită prin calendar pentru alegeri, elevii din unitatea de învăţământ îşi exprimă opţiunea prin vot secret, universal şi liber exprimat.